Concurență pentru un post public de la Botoșani.
14 persoane s-au înscris la concursul din sursă externă organizat la Serviciul Public Comunitar Regim Permise și Înmatricularea Vehiculelor.
Examenul este încă în desfășurare, la București.
”S-au înscris 14 candidați de la Botoșani pentru postul din sursă externă și din cei 14, la selecția dosarelor, numărul s-a redus până la 11. Și oricum și la celelalte județe care au avut posturi scoase la concurs, a fost aceeași concurență”,
Marian Ciornea, șeful SPCRPIV Botoșani
Pe data de 25 aprilie va avea loc exmanul propriu zis și în condițiile în care vor exista candidați care să aibă punctaje egale, va fi organizat și un interviu pentru departajare.
Un alt post scos la concurs este pentru ofițer din sursă internă, aici examenul urmând a avea loc pe data de 27 aprilie.
„Să sperăm că se vor ocupa, în țară sunt județe care au avut posturile scoase la concurs și nu s-au obținut nota minimă pentru ocuparea posturilor și s-a reluat procedura care este destul de greoaie și durează”,
Marian Ciornea, șeful SPCRPIV Botoșani
Pentru postul din sursă internă nu se știe numărul de candidați întrucât nu a fost finalizată etapa de selecție a dosarelor.
Anunțul RAR: Stațiile ITP autorizate pot primi clienți începând de acum
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ACUM: Prima reacție a liberalilor după pierderea primului tur – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
PSD Botoșani le mulțumește botoșănenilor pentru participarea la vot și pentru încrederea acordată
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
ÎN ACEASTĂ SEARĂ: Clădirea Primăriei Botoșani va fi iluminată în culoarea portocalie
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
CE a scris presa rusă despre victoria lui Călin Georgescu în turul I al alegerilor prezidențiale
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024