O altă structură medicală este luată în vizor de coducerea Spitalului Judeţean pentru a fi mutată. Este vorba despre subsecţia de Psihiatrie cu sediul în Parcul Tineretului pe care şefii de la Mavromati ar dori să o mute într-un pavilion al Secţiei de Psihiatrie. Măsura ar urma să fie luată tot în vederea reducerii cheltuielilor financiare.
Reprezentanţii unităţii spitaliceşti susţin că deocamdată se analizează condiţiile pe care ar trebui să le îndeplinească pavilionul de la psihiatrie pentru mutarea subsecţiei şi că nu se poate lua o decizie în grabă.
„Studiul deja se face şi să vedem exact în ce măsură putem să îi ducem, să asigurăm condiţiile de flux, toate condiţiile pentru acreditare pentru că degeaba îi duc şi îi îngrămădesc pe undeva dacă după aceea nu pot să fiu acreditat. Trebuie să fiu foarte atent la aceste detalii”, a declarat
Viorel Iliuţă, directorul spitalului. În prezent unitatea medicală din Parcul Tineretului este dotată cu 70 de paturi, iar gradul de ocupare al secţiei este de 100%.
CITEŞTE:
Ca să mai facă economii, Iliuţă mută psihiatria infantilă