Odată cu ridicarea a încă unui rând de restricţii, activitatea pe Aeroportul Iaşi mai face un salt spre limita obişnuită de trafic estival.
Între ţările reintrate în rândul destinaţiilor permise se află Marea Britanie, către care se zboară de la Iaşi, de azi, chiar şi de trei ori pe zi, la Londra (Wizzair şi Blue Air) şi Liverpool (Wizzair).
De altfel, panoul de zbor al aerogării ieşene s-a „umplut” după începutul timid din ultimele săptămâni. Se poate zbura, luna aceasta, spre Paris, Billund, Dortmund, München, Köln, Larnaca, Bruxelles, Liverpool, Londra, Torino, Bergamo, Veneţia, Bologna, Catania, Roma, Heraklion şi Bucureşti, scrie Ziarul de Iași.
Pe de altă parte, cursa spre Tel Aviv încă este suspendată. Israelul, care s-a confruntat în ultimele zile şi cu rate de îmbolnăvire de peste o mie de cazuri pe zi, rămâne pe lista ţărilor „roşii”, în vreme ce destinaţii precum Barcelona şi Roma (operate de Blue Air) nu au mai fost reluate. Nici Austrian Airlines nu a redeschis ruta Iaşi-Viena.
De la sfârşitul lunii iulie vor fi însă două curse pe săptămână spre Litoral, iar în august vor apărea alte patru destinaţii ale Wizzair, între care cursa de Barcelona.
Mai trebuie spus că în unele ţări, precum Marea Britanie, Irlanda, Slovenia şi Ţările Baltice, românii ajunşi acolo trebuie să stea 14 zile în autoizolare, în timp ce Danemarca solicită şi dovada asigurării a 6 zile de cazare la intrarea pe teritoriul acestui stat. În alte trei ţări, Norvegia, Finlanda şi Malta, cetăţenii români au interdicţie de intrare, scrie Ziarul de Iași.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Bărbat prins sub „aburii alcoolului” după un control în trafic
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
De la 17 grade la lapoviță și ninsoare: Ce ne așteaptă săptămâna viitoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Pericol pe șosele: Șofer prins mort de beat la volan
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 17, 2024