Vești bune pentru unele unități de învățământ de la Botoșani.
Președintele Sindicatului Învățământului Preuniversitar a anunțat că s-a cerut suspendarea condiției principale pentru ca un liceu să își schimbe denumirea în colegiu. Și anume condiția esențială și cea mai drastică de altfel este ca respectiva unitate de învățământ să aibă o vechime de 50 de ani.
„S-a cerut suspendarea ordinului din 3.732 din 2013 referitor la atribuirea titulaturii de colegiu privitoare la unitățile de învățământ preuniversitar. Mă refer la faptul că pentru obținerea acestui titlu trebuie să aibă o vechime de 50 de ani, ori la noi de exemplu Liceele Tehnice nu pot avea o vechime de 50 de ani”,
a declarat Iuliana Nacu, președinte SIP
Iuliana Nacu a precizat că s-a cerut reglementarea acestei situații și s-au primit promisiuni că se va rezolva. Ea a menționat că astfel mai multe licee de la Botoșani și nu numai o să aibă posibilitatea să devină colegii.
Tânăr ridicat de „mascați”, a furat din magazine trei zile la rând
Oana Sava
Nov 16, 2024
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024