S-au deschis mai multe dosare penale.
Ministrul Adrian Oros a declarat că programele guvernamentale pentru sprijinirea producătorilor agricoli vor continua.
Unul dintre ele este Programul „Tomata” însă ministrul Adrian Oros a declarat că a găsit multe nereguli, ca atare susține că va exista o mare rigurozitate.
Oficialul guvernamental a precizat că în țară s-au găsit mai multe dosare fictive prin care oamenii încercau astfel să obțină bani ilegali de la stat.
Ca atare, anul acesta a cerut să fie două verificări mult mai riguroase.
Ministrul a precizat că s-a lăsat inclusiv cu dosare penale. Și susține că încă sunt anchete în derulare.
„Altele sunt în curs, noi am luat măsuri administrative și am trimis la cei care ocupă să facă partea aceasta penală. Am cerut de anul acesta mai multă responsabilitate. Din datele pe care le avem se pare că și din cauza aceasta s-au înregistrat mai puține dosare. Se pare că doar cei care într-adevăr fac producție de tomate în spații protejate și-au depus dosare și ceilalți s-au abținut”,
Adrian Oros, ministrul Agriculturii.
Adrian Oros a afirmat că în astfel de cazuri vina nu a este doar a beneficiarilor ci și a celor care verifică respectivele dosarele.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Vești bune pentru părinți și copii: S-au virat banii pentru alocații
Redacția Botoșăneanul
Feb 06, 2025
Lovitură de teatru la Spitalul Județean: Corneliu Prepeliță poate reveni pe post
Oana Sava
Feb 06, 2025
Expoziția cu dinozauri NU se mai deschide astăzi la Botoșani
Oana Sava
Feb 06, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile