Cetățenii ucraineni care intră în România prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca beneficiază de apă, alimente, asistență medicală și pot obține informații legate de problemele cu care se confruntă.
Angajații Ministerului Afacerilor Interne, pompieri, polițiști de frontieră, jandarmi, polițiști, lucrători vamali, medici veterinari, reprezentanți ai Prefecturii, Direcției de Sănătate Publică și Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor sunt la datorie 24/7 și lucrează în sistem integrat alături de autoritățile locale, societatea civilă și mediul privat din județul Botoșani pentru a veni în sprijinul tuturor persoanelor care sosesc din zona de conflict și au nevoie de ajutor.
În ultimele 12 ore, prin Punctele de Trecere a Frontierei Rădăuți Prut și Stânca au intrat în țară 346 persoane cu 88 vehicule.
La ora 8.00, erau cazați în spatiile de cazare temporară puse la dispoziție de către autoritățile din Botoșani, 188 cetățeni.
Toate instituțiile implicate în gestionarea acestei situații sunt în legătură permanentă și desfășoară activități în mod integrat pentru ca persoanele care se refugiază din fața războiului să treacă mai ușor prin aceste momente. Situația este în dinamică, datele cu privire la locurile de cazare modificându-se continuu.
La nivelul județului Botoșani funcționează 24/7 centrul integrat dedicat sprijinirii refugiaților din Ucraina. La Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției (CJCCI) pot fi obținute informații legate de cazarea refugiaților, dar și despre modul în care pot fi făcute donații. Totodată, de la nivelul acestui centru se pot obține și alte informații utile cetățenilor ucraineni care se află pe raza județului Botoșani precum: unde se pot adresa în caz de probleme medicale sau în cazul în care au nevoie de ajutorul unor instituții, ce reguli trebuie respectate la locurile de cazare sau în taberele pentru refugiați.
Datele de contact ale CJCCI: 0756.05.55.91; 0756.13.13.98 ; 0756.19.27.37
Președintele Autorității Electorale Permanente a fost REVOCAT din funcție
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
PSD Botoșani: Guvernul condus de premierul Marcel Ciolacu rămâne în funcție!
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Început de lună cu avanpremiere la Happy Cinema: PROGRAMUL filmelor
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Eficientizează-ți și modernizează-ți bucătăria și revoluționează modul în care gătești
Redacția Botoșăneanul
Feb 28, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile