Câinii fără stăpân aflaţi în prezent pe străzile din municipiul Botoşani vor face parte din peisajul cotidian pentru încă cel puţin două luni de zile până când, şefii din Primărie susţin că ar putea fi gata noul cabinet veterinar dar şi extinderea padocului actual. Până atunci însă, nu există nici o locaţie în care să fie duşi maidanezii.
Ceea ce înseamnă că promisiunea făcută de
primarul Ovidiu Portariuc în campania electorală, cum că la un an de la învestirea în fotoliul de edil şef oraşul va fi eliberat de aceste patrupede, nu se va respecta. Portariuc anunţa pe atunci că îşi va prezenta demisia dacă nu va rezolva problema câinilor comunitari, ceea ce, matematic vorbind, ar însemna că deja primarul se pregăteşte de retragere. Şi asta în condiţiile în care, firma care a câştigat licitaţia pentru atribuirea serviciului de ecarisaj şi-ar putea începe efectiv activitatea abia spre finele lunii iulie. „
Aşteptăm bugetul ca să demarăm construcţia noului cabinet veterinar, imediat ce avem bugetul semnăm contractul şi mai aşteptăm locuri în padoc, în cel existent şi după ce avem padocul nou, mai prindem. Până atunci mai putem prinde în limita locurilor existente în padocul actual unde mai sunt foarte puţine pentru că este aproape plin”, a declarat
Cosmin Andrei, viceprimarul municipiului Botoşani.
Momentan municipalitatea se află în aşteptarea avizului de legalitate acordat de Instituţia Prefectului în cazul bugetului local după care ar urma să fie demarate lucrările la padocul comunitar. „
În două luni de zile estimăm să finalizăm construcţia de la padocuri cu cabinetul veterinar şi o să mai facem şi o extindere a padocului existent care să aibă o capacitate de 800 de locuri. Mă îngrijorează faptul că nu am legislaţie pe care să acţionez şi aştept legea de la Camera Deputaţilor”, a mai spus
viceprimarul. Serviciul de ecarisaj a fost preluat de firma Trio Construct.
CITEŞTE:
ADOR vrea schimbarea regulamentului canin al Primăriei : câini cu CIP şi amenzi usturătoare