Lecțiile se vor desfășura în trei orașe din județ.
De Ziua Europeană a Resuscitării, care se sărbătorește în fiecare an pe 16 octombrie, botoșănenii sunt invitați să învețe cele mai importante tehnici de salvare a vieții.
Cursurile de prim ajutor vor fi predate de către medicii și asistenții U.P.U. – SMURD din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Mavromati” Botoșani, împreună cu paramedicii Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Nicolae Iorga” al Județului Botoșani.
Lecțiile se vor desfășura începând cu ora 10.00, în municipiul Botoșani - Sala Polivalentă „Elisabeta Lipa” și începând cu ora 12.00 în municipiul Dorohoi - Sala Polivalentă (lângă Liceul „Regina Maria”), în orașul Săveni – Sala Polivalentă, precum în sala de sport a Grupului Școlar „Ștefan Luchian” din orașul Ștefănești.
Acest demers are ca scop educarea populaţiei din județul Botoșani în ceea ce priveşte acordarea primului ajutor, în vederea creşterii numărului de supravieţuitori în cazul unui stop cardio-respirator.
Victimele unui stop cardio-respirator au nevoie de manevre de resuscitare în cel mai scurt timp posibil, deoarece resuscitarea asigură un debit cardiac mic, dar esenţial către inimă şi creier.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Plimbarea pe capotă sancționată de Poliție, la volan era o... ea – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 18, 2024
Bărbat căzut de pe bicicletă: Polițiștii locali au chemat ambulanța
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Angajări la Ambulanța Botoșani: CINCI posturi scoase la concurs
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024