Eclipsa va fi vizibilă pe tot teritoriul României, gradul de acoperire variind între 32% în zona de sud-vest a țării și 44% în nord-est, județele Botoșani și Iași.
Pe 25 octombrie se poate observa timp de mai bine de două ore o eclipsă parțială de Soare, discul astrului din centrul Sistemului Solar urmând să fie acoperit în proporție de până la 44%.
După șapte ani și jumătate, Luna se pune din nou în fața Soarelui.
Amurgul vine în timpul zilei, ca și cum un nor mare și negricios ar bloca lumina venită de la astrul aflat la aproximativ 150 de milioane de kilometri distanță de Pământ. O eclipsă parțială este un eveniment în care Luna ascunde o parte din Soare, lăsând să strălucească însă anumite procente din steaua care ne încălzește și ne luminează.
Eclipsa parțială de Soare din 25 octombrie va fi vizibilă pe tot teritoriul României, gradul de acoperire variind între 32% în zona de sud-vest a țării (județele Timiș, Caraș-Severin, Dolj) și 44% în nord-est, județele Botoșani și Iași. La București, discul va fi acoperit în proporție de 39%.
Fenomenul debutează undeva între ora 12.20 (est) și 12.28 (vest), în funcție de zona în care vă aflați, și se termină între 14.36 și 14.54 (la fel, în funcție de locul din care se privește), maximul având loc la aproximativ o oră distanță de la debutul eclipsei, eclipsă care va dura în totalitate, în zona de nord-est, aproape 2 ore și 30 de minute.
O eclipsă de Soare are loc când satelitul nostru ajunge între Soare și Pământ, alinierea celor trei obiecte cerești fiind aproape perfectă când se află în faza de Lună Nouă, fază ce are loc frecvent, aproximativ o dată la patru săptămâni. Văzută din spațiu, în momentul când Luna se bagă în fața Soarelui, umbra acesteia se deplasează la suprafața Terrei cu mai mult de 1.500 km/oră, zona pe care o acoperă în timpul eclipselor totale purtând numele de bandă de totalitate, potrivit Adevărul.
Următoarea eclipsă de Soare vizibilă din România va avea loc în 2081.
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Forța Dreptei în grup la urne: Am votat pentru români, am votat pentru botoșăneni - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024