Cazul va fi cercetat de către o comisie constituită din ordin al directorului executiv și care vizează asistentul maternal în grija căruia se afla
Valentin Mistreanu, băiatul de 17 ani care a murit săptămâna trecută.
„
Am desemnat o comisie pentru cazul lui Valentin Mistreanu, termenul de desemnare a raportului fiind undeva pe 29 august. Noi nu avem competenţe decât pe partea asistentului maternal, pentru că pe partea cealaltă, a piscinei, Poliţia şi Parchetul vor cerceta”, a declarat
Dan Șlincu, director executiv DGASPC.
Din primele informații reieșite imediat după accident, asistentul maternal nu i-ar fi dat voie adolescentului să meargă la piscină. Împrejurările exacte vor fi însă stabilite de membrii comisiei.
”Lucrul acesta se poate întâmpla şi în familie și din câte am înţeles, relaţia dintre băiat şi asistentul maternal era foarte bună. Colegii mei au timp să decidă. Asistentul maternal este cercetat pentru a se vedea dacă a fost îndeplinită toată procedura, dacă a fost învoit, dacă se ştia unde a plecat copilul. Lucrul ăsta se ştia pentru că managerul de caz sunase la Direcţie”, a mai spus
directorul de la Direcția Copilului.
În paralel desfășoară o anchetă și
Parchetul și Inspectoratul de Poliție Județean. (G.E.)
CITEȘTE:
UPDATE : Băiatul de la piscină inconștient, s-a lovit de trepte