O tragedie cutremurătoare s-a petrecut în vara anului trecut la Botoșani. O tânără de 23 de ani și-a aruncat cei doi copii minori de la etajul al doilea al unui hotel. Mezinul nu a mai putut fi salvat. Lorela Babii, mama ucigașă, se află acum după gratii. La un an și jumătate de la cele întâmplate, soțul ei a divorțat de ea. Bărbatul își crește singur fiul care a supraviețuit tragediei.
Lorela Babii, o tânără mamă de 23 de ani, locuia împreună cu cei doi copii minori în casa socrilor din comuna Albești, județul Botoșani. Soțul femeii se angajase la București pentru un salariu mai bun, care să îi permită să-și întrețină familia. Lorela și Alexandru Babii mai aveau discuții, în special pe tema banilor, dar nimeni nu se gândea că situația tensionată din cuplu va duce la o tragedie. S-a întâmplat în seara de 21 august 2023.
După-amiază, femeia a mers cu Vladimir și Gabriel, cei doi băieți în vârstă de 2 ani, respectiv 3 ani, să se plimbe prin parc. A vorbit cu soțul ei la telefon, care nu și-a dat, însă, seama ce este în mintea femeii. Ulterior, acesta a declarat că Lorela i s-a părut puțin supărată, dar nu a fost un motiv care să îl îngrijoreze.
În cursul serii, femeia s-a cazat cu cei doi copii la un hotel din Botoșani. I s-a repartizat o cameră situată la etajul al doilea al hotelului. După ce a urcat în camera de hotel, femeia i-a trimis un mesaj de adio soțului său.
„Mulțumesc că m-ai făcut să fac ceea ce nu voiam, sper să fii fericit acum că ai scăpat de noi și nu mai trebuie să ne trimiți bani. Că am înțeles că asta era marea ta problemă (…) Cel mai rău îmi pare pentru copii, căci ei nu au nicio vină, dar nu îi pot lăsa așa, ai nimănui (….) Sper să fii fericit fără noi, adio!”, este un fragment din mesajul de adio al femeii.
După ce i-a trimis acest mesaj soțului său, Lorela a recurs la un gest greu de înțeles. Și-a aruncat cei doi copii pe geamul camerei de hotel, după care a amenințat că se sinucide. Paznicul hotelului a fost cel care a găsit trupurile micuților pe asfalt.
Copiii au fost duși de urgență la spital, dar starea lor era una critică. Băiețelul de 2 ani s-a stins din viață, iar fratele său de 3 ani era în comă. Frățiorul mai mare al lui Vladimir și-a revenit, însă, din comă, chiar de ziua lui. Supraviețuirea copilului a fost considerată o adevărată minune.
Gariel se află acum în grija tatălui său și, în afara unor probleme de vorbire, nu a rămas cu alte sechele în urma tragediei. La un an și jumătate de la drama care i-a dat viața peste cap, bărbatul a divorțat de soția criminală. Divorțul s-a pronunțat în urmă cu două luni.
”Ea nu a fost de față, a fost prin videoconferință. A fost de acord cu divorțul. Doar eu am custodia copilului”, a spus, pentru Cancan.Ro, Alexandru Babii.
Odată ajunsă după gratii, mama ucigașă a cerut să-și vadă copilul pe care a vrut să îl omoare.
”Am fost de două ori să îl vadă. În rest, sună să vorbească cu el. Îl întreabă dacă este bine, dacă merge la grădiniță, dacă a mâncat”, a adăugat Alexandru Babii.
Alexandru Babii nu și-a refăcut viața și are grijă singur de fiul său.
”Copilul este bine. Nu știe ce s-a întâmplat. Mă descurc destul de bine cu creșterea lui”, a încheiat bărbatul.
Anul trecut, Lorela Babii a fost trimisă în judecată pentru „infracțiunile de omor – violență în familie și tentativă la omor – violență în familie”. În vară, însă, magistrații au decis să schimbe încadrarea juridică în „infracțiunile de omor calificat – violență în familie și tentativă la omor calificat – violență în familie”. Pentru infracțiunea de omor calificat legea prevede pedeapsa cu închisoarea de la 15 la 25 de ani.
Bucuria copiilor: S-a deschis parcul de distracții din centrul orașului
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
ATENȚIE la furturile din genți și buzunare pe perioada sărbătorilor
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Produs UNIC lansat astăzi la Farmacia Anca: Cu toții ne dorim să arătăm mai bine – VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Sergiu Bălășcău
Dec 22, 2024
SURSE: PNL vrea alegeri prezidenţiale în martie, Ilie Bolojan - Premierul va fi propus de PSD
Redacția Botoșăneanul
Dec 22, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile