Poliţiştii din Botoşani au declanşat o anchetă în cazul unei mame al cărei copil a decedat în spital în urma unor traumatisme în zona capului.
Anunțul a fost făcut azi de purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Judeţean de Poliţie, Maria Carp.
Potrivit acesteia, ancheta se desfăşoară sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, după ce fetiţa de cinci luni a decedat într-o clinică din Iaşi, la câteva zile de la spitalizare.
Iniţial, copilul a fost internat pe Secţia de Pediatrie a Spitalului Judeţean de Urgenţă Mavromati din Botoşani, însă, ulterior, pe fondul stării grave a acestuia, a fost transferat la Iaşi.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi, dr. Florin Grămadă, a declarat pentru Agerpres că bebeluşul a fost transferat în urmă cu două săptămâni de la Spitalul de Pediatrie Sf. Maria din Iaşi, după ce i s-a făcut rău şi a suferit un stop cardio-respirator.
"Pe 19 februarie a fost adus la noi şi operat de urgenţă, după ce a fost transferat de la Pediatrie din cauza unui hematom, se afla în comă de gradul IV. Post operator starea lui nu s-a ameliorat deloc. Evoluţia a fost proastă, el decedând în urmă cu două zile. Urmează ca medicii legişti să stabilească care au fost cauzele decesului dar şi ale deteriorării stării sale de sănătate",
a spus purtătorul de cuvânt al Spitalului de Neurochirurgie din Iaşi.
La internare, mama a declarat medicilor că fetiţa s-a înecat cu lapte, dar apoi cadrele medicale au constatat traumatismele de la capul acesteia.
Femeia are vârsta de 22 de ani şi este din comuna Havârna.
Primarul localităţii, Sergiu Corneliu Săviuc, a declarat că mama este la prima naştere şi nu provine dintr-o familie cu probleme. Fata era o fire liniștită și aparent avea grijă de copil și probabil în cazul de față oate fi vorba despre un accident și nu neapărat de neglijență din partea ei.
Potrivit primarului, tatăl copilului s-ar afla la muncă în străinătate.
DESCARCA APLICATIA BOTOSANEANUL PENTRU MOBIL:
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Declarația zilei 27 noiembrie 2024
Oana Sava
Nov 27, 2024
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Șofer de 68 de ani AMENDAT la Botoșani: Polițiștii l-au lăsat fără „marfă”
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024