Mama fetei de 19 ani nenorocită la Iași acuză medicii de malpraxis - VIDEO
O botoșăneancă de 19 ani se zbate între viață și moarte pe un pat de spital din Iași. Totul a inceput in urma cu două săptămâni, când fata a primit un
tratament pentru eliminarea sarcinii. Pentru ca s-a simtit foarte rău a
revenit la Spitalul Elena Doamna din nou unde a fost operată de urgență.
Interventia a fost repetată de incă DOUĂ ORI!
”A observat la operația de laparoscopie o cantitate considerabilă de sânge în cavitatea abdominală și au hotărât să schimbe intervenția chirurgicală, pe una clasica”a povestit un apropiat al fetei la RomâniaTV. Aceasta a fost la cea de-a doua interventie chirurgicală, iar a doua zi, dimineata a urmat a treia. Fata a fost transferată în comă la Maternitatea Sf. Spiridon din Iasi. Mama tinerei a ajuns disperată într-un suflet din Italia și spune că deja a depus plângere la Ministerul Sănătății.
”La Maternitatea Elena Doamna s-a gresit tot, tot, tot” a spus și mama tinerei din Botoșani, șocată de situația fiicei sale.
Rudele fetei îl acuză pe medicul care a operat-o de neglijență, mai mult decât atat ele susțin că medicul și-ar fi recunoscut vina și chiar îi pare foarte rau.
” Îi pare foarte rău de ce s-a intamplat, dacă îi pare foarte, foarte rău ,înseamnă că nu a vrut să se ajungă la această situație”, a mai declarat o altă rudă a pacientei de 19 ani.
Starea fetei de 19 ani din Botoșani, este una în continuare foarte critică, fiind diagnosticate disfunctii multiple care necesită terapie. Conducerea Maternității Elena Doamna a deschis o ancheta internă.
CITEȘTE:
Tânără însărcinată la un pas de moarte într-un spital din Iași