Doi copii, unul de două luni şi jumătate, celălalt de patru ani şi mama lor de 30 de ani, din satul Podriga, au fost salvaţi de pompieri, în această după-amiază, din locuinţa înconjurată de ape, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Botoşani. Cei trei membri ai familiei se aflau în locuinţă, construită pe o vale, când apa scursă de pe versanţi le-a inundat gospodăria.
În interiorul casei apa măsura peste 10 centimetri, dar pe drumul de acces spre locuinţă depăşea un metru. Îngrijorată că nivelul apei ar putea creşte şi că se apropie lăsarea întunericului, femeia a solicitat ajutorul pompierilor. Un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenţie Săveni s-a deplasat la locul indicat, cu accesorii specifice pentru salvarea oamenilor din astfel de situaţii. Pentru a ajunge la locuinţa inundată, pompierii au parcurs cca. 50 de metri prin apa, care măsura pe alocuri un metru, legaţi cu o frânghie. Întrucât viteză de deplasare a apei era foarte mare, aceştia s-au folosit de un buldoexcavator pentru a evacua cele trei persoane din zona inundată. Familia a rămas să înnopteze la rudele din satul Podriga.
CITEŞTE ŞI:
Ravagii de la vijelii: Maşină distrusă, apă cărată de pompieri, oameni revoltaţi