Proiectul se află deocamdată în dezbatere publică.
Ministerul Sănătății a pus în dezbatere publică, pe pagina de web www.ms.ro, secțiunea Transparență Decizională, proiectul de Ordin privind criteriile de performanță pe baza cărora se efectuează evaluarea anuală a activității managerului spitalului public, în urma căreia contractul de management poate fi prelungit sau poate înceta înainte de termen.
Criteriile de performanță sunt reprezentate de indicatori de management ai resurselor umane, indicatori de utilizare a serviciilor, indicatori economico-financiari și de calitate.
Proiectul de act normativ cuprinde o serie de noi măsuri care vor introduse în cadrul indicatorilor de management.
Astfel, în criteriile care vizează managementul resurselor umane va fi introdus un nou indicator care va reflecta gradul de ocupare cu personal specializat a serviciului/ compartimentului de prevenire a infecțiilor asociate asistenței medicale, se arată într-un comunicat de presă al Ministerului Sănătății.
Tot ca o noutate, în indicatorii de utilizare a serviciilor va fi introdus un indicator care va reflecta numărul spitalizărilor de zi raportat la numărul total de spitalizări, se arată în comunicatul Ministerului Sănătății.
În ceea ce privește indicatorii de calitate, au fost introduși indicatori care iau în calcul dacă unitatea a fost sancționată pe motive igienico- sanitare, dar și indicatori ce privesc rata de screening pentru germeni cu risc epidemic (Enterobacterii rezistente la carbapenem, Enterococi rezistenți la vancomicina, Enterobacterii producătoare de betalactamaze cu spectru extins) la pacienții internați în secțiile ATI, oncologie, hematologie, precum și realizarea anuală a unui studiu de prevalență de moment a infecțiilor nosocomiale și a consumului de antibiotice pe baza metodologiei elaborate de Institutul Național de Sănătate Publică.
Se va ține seama și de rata de conformitate cu administrarea unei doze unice de antibiotic în profilaxia antibiotică perioperatorie constatată la studiul de prevalență de moment.
Evaluarea anuală efectuată pe baza criteriilor de performanță se face prin raportare la indicatorii de performanță asumați prin contractul de management.
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Un nou COD GALBEN emis de meteorologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Aproape ultimii și la suporteri: FC Botoșani, penultimul loc din Liga 1 și la numărul de spectatori
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Urșii de la Comănești vin din nou în mijlocul botoșănenilor: PROGRAMUL
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Trei case au luat foc în ultimele ore, pompierii au intervenit urgent
Redacția Botoșăneanul
Dec 27, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile