Primarul orașului Săveni spunea astăzi la inaugurarea compartimentului de pediatrie că a avut momente în care era aproape sigur că spitalul din orășelul pe care-l păstorește de ani de zile, este pe cale să se piardă.
Din fericire, nu a fost așa. Iar lucrurile sunt pe un făgaș bun, în sensul în care procesul de modernizare a acestei unități medicale va fi continuat.
Managerul Spitalului Județean Mavromati, unitate care ține sub aripă și secția de la Săveni a arătat că s-a gândit inclusiv la angajarea de personal medical tânăr. A avut însă un impediment.
”La un moment dat m-am gândit să aduc medici tineri în această secție exterioară, să fac o infuzie de medici tineri. Și mi-am pus întrebarea: dacă nu sunt condiții corespunzătoare, cineva va dori să lucreze în acest spital? Este primul pas pentru a crește calitatea serviciilor medicale, să avem condiții hoteliere corespunzătoare și după aia va urma al doilea pas cu angajarea de personal, mă refer aici în special la medici, pentru creșterea calității serviciilor medicale”
Corneliu Mihai, managerul Spitalului Județean Mavromati
Patru medici lucrează în prezent la Secția Săveni.
„Carnavalul toamnei” la un liceu din Botoșani: Proiect de suflet cu frații de peste Prut
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Tragedie lângă noi: Tânăr înjunghiat mortal de un coleg la o petrecere
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Legendarul Nicu Alifantis vine la Botoșani pentru un concert special cu Filarmonica
Oana Sava
Nov 16, 2024