Fiecare pacient care intră în
Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) a Spitalului Județean Botoșani este evaluat și repartizat către o anumită secție, spune conducerea spitalului. Potrivit directorului de îngrijiri din cadrul
„Mavromati”, Ioan Asaftei, există niște coduri care trebuie respectate de medicii care lucrează în sistem de urgențe, în funcție de gravitatea cazurilor.
„Medicii urgentiști respectă acele coduri. Dacă se constată că este lipsă de interes a personalului, indolență, se vor lua măsurile corespunzătoare”, a declarat acesta.
În completare,
managerul unității spitalicești, Corneliu Mihai, a precizat că, imediat ce a ajuns în atenția conducerii sesizarea cu privire la bătrânul în căruț, aparent neglijat de medicii de la urgențe, acesta a luat o hotărâre fermă.
„Eu atunci am fost la Urgențe și le-am spus că nu au voie să lase nici un bolnav să stea pe hol. Dacă sunt paturile libere, acolo să stea, nu pe hol! Eu înțeleg că sunt niște timpi, dar… nu vreau să mai văd bolnavi așteptând pe hol. Dacă s-a prezentat cineva și s-a evaluat starea, dacă nu este urgență majoră, sunt două rezerve, acolo trebuie să stea omul. Mă refer la cei care stau în căruț, pe ceilalți nu vreau să-i mai văd pe hol, rezemați de bară”, a menționat
Corneliu Mihai.
Holurile din cadrul
UPU sunt mai mereu aglomerate și imagini precum cea prezentată la sfârșitul anului trecut sunt frecvente. Pentru a evita aglomerațiile, conducerea
„Mavromati”a luat deja decizia ca trecerea în
Spitalul Județean să nu se mai facă prin holul
Unității de Primiri Urgențe.
(C.B.)
CITEȘTE:
SFÂȘIETOR! Bătrân umilit și uitat de medici pe holurile de la Urgențe: Nu mă interesează, nu mă privește