„Preferă să moară, decât să stea nevinovat după gratii”
Acum două săptămâni, rădăuţeanul a ajuns de două ori în câteva zile la Urgenţele Spitalului Judeţean Suceava, făcându-i-se rău în timp ce aştepta să fie dus într-una din sălile de judecată ale Tribunalului Suceava.
„
E foarte slăbit, abia mai vorbește, a intrat de trei ori în comă diabetică. Preferă să moară, decât să stea nevinovat după gratii. Începe școala îndată şi eu nu am bani să trimit copiii la cursuri. El era singurul care întreținea toată familia, inclusiv pe cei doi părinţi bolnavi ai lui”, povestea, ieri, concubina lui
Vasile Lavric, care susţine în continuare că cele trei presupuse victime dispărute sunt în viaţă, bine mersi, în Italia.
Vasile Lavric nu a ajuns după gratii în dosarul dispariţilor celor trei surori, una dintre acestea fiind fosta sa soţie, Nicoleta Lavric, ci pentru o tentativă de omor comisă în urmă cu 14 ani împotriva acesteia din urmă.
Și-a lovit soția cu toporul
Procurorii susţin că, în noiembrie 2000, Lavric şi-a lovit soţia de atunci, Nicoleta Lavric, cu un ciocan în cap, în mod repetat. Deşi loviturile nu i-au pus femeii direct în pericol viaţa, procurorii au invocat intenţia, modul în care s-a petrecut agresiunea - lovituri de ciocan în cap, pentru a-i reţine infracţiunea de tentativă de omor.
„În anul 2000, este adevărat, am avut un incident cu soţia mea, care dintr-un accident a căzut, lovindu-se la cap. Venind de la o petrecere, soţia mea, fiind ameţită de alcool, m-a împins cu un scaun, trântindu-se cu capul de marginea sobei”, este varianta lui
Vasile Lavric.
CITEȘTE:
Deținut de la Penitenciar iar pe patul de spital – AFLĂ ce a pățit din nou