Concertul a avut loc la Grand Irish Pub, puțin după orelele 22:00 făcându-și apariția și trupa mult așteptată. Imediat după ce a urcat pe scenă, solista formației a lansat o invitație celor din public
”Vă aștept aici, pe scenă”, le-a spus
Elena spectatorilor.
Alături de ea, au urcat un bărbat și o tânără care au dansat câteva minute. Însă, după un dans lângă Elena, bărbatul a coborât și interpreta a rămas alături de botoșăneancă cu care a fredonat câteva versuri dintr-o melodie. Pe parcursul concertului, artiștii au reușit să întrețină atmosfera cu piese atât din repertoriul propriu, cât și din cel al unor formații internaționale.
[[banner]]
Surpriza serii a avut loc în jurul orei 23:00 când unul din membrii formației, a interpretat și melodia ”Pușca și cureaua lată”, îmbrăcat într-un suman. După o pauză de câteva minute, Elena și colegii săi au revenit în fața publicului cu cea mai nouă piesă intitulată ”Cinema”, moment în care petrecăreții au început ușor, ușor să se ridice de la mese, să danseze și să cânte alături de Mandinga.
Înainte de a părăsi scena, solista a interpretat melodia ”Zaleilah”, iar membrii trupei au început să fluture un tricolor. După ce au părăsit scena cei de la Mandinga au fost asaltați de fanii care și-au dorit fotografii și autografe.