Vicepreşedintele social-democrat al Consiliului Judeţean nu intenţionează să demisioneze. După cum v-am informat vineri, acest lucru i-a fost cerut tocmai de fostul său omolog Cristian Achiţei, care l-a acuzat de situaţia financiară precară în care se afla Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC), instituţie de care PSD-istul răspunde. Acesta crede însă că reproşurile sînt pur politice şi nu este cazul să renunţe la funcţie.
„Nici pomeneală. Am fost ales de consilieri şi dacă o parte a consilierilor îmi retrag sprijinul atunci voi pleca. Altfel, nu văd nici un motiv”, a declarat
Constantin Manolache pentru
www.martorincomod.ro. Mai mult, acesta spune că s-au găsit soluţii pentru plata salariilor la DGASPC şi că instituţia este oricum în transformare.
„Era probabil într-o stare postelectorală, îmbătat de rezultatul obţinut la nivel central”, a mai spus
Manolache despre solicitarea lui Achiţei. El recunoaşte însă că stabilitatea pe funcţie i-ar putea fi afectată de pierderea alegerilor prezidenţiale de către PSD şi rămînerea partidului în opoziţie.