Manuela Zarug „mulţumiri” unui coleg din CL pentru plângeri penale – VIDEO
Una dintre interpelările din cadrul şedinţei de Consiliu Local de joi a aparţinut Manuelei Zarug care s-a adresat unui coleg din plenul municipal, în persoana lui Stelian Pleşca din partea PNL.
Concret, patroana de la Serconf i-a „mulţumit” consilierului local pentru plângerea făcută la Poliţie înainte de referendumul naţional pentru demiterea preşedintelui Traian Băsescu prin care ar fi sesizat faptul că, Manuela Zarug le-ar fi reţinut cărţile de identitate salariaţilor pentru a-i împiedica să îşi exercite dreptul constituţional. „Au făcut sesizare cei de la PNL semnată de individul acesta, că anumite persoane, chiar aşa sună, că anumite persoane din Serconf, într-o fabrică cu 700 de oameni, ar fi reţinut cărţile de identitate a oamenilor ca să le obstrucţioneze votul, să îi împiedice să meargă la vot”, a declarat Manuela Zarug. Vis a vis de plângerea penală care a intrat în atenţia organelor de cercetare, Manuela Zarug a explicat că nici într-un caz nu s-ar deda la un asemenea comportament, mai ales date fiind sancţiunile drastice prevăzute de legislaţia în vigoare. „Şi evident m-am trezit la ora 3 şi jumătate, mai eram 27 de oameni din fabrică, m-am trezit cu trei poliţişti, bineînţeles că ne-au luat declaraţii de la toţi, după ce ne-a trecut stupefacţia, nici nu m-am gândit vreodată să fac aşa ceva, eu nici pentru mama mea nu aş încălca legea, drept dovadă că eu am fost la vot şi toată familia, cum eu să obstrucţionez 700 de oameni, să le spun să nu meargă la vot, vă daţi seama ce scandal ar fi fost”, a mai spus Manuela Zarug. Soluţia dată de organele de cercetare penală a fost de neîncepere a urmării penale faţă de reprezentanţii firmei Serconf, iar Manuela Zarug a menţionat că la rândul său a depus o plângere împotriva liberalului Stelian Pleşca pentru sesizări fără fundament.