Prefectul Dan Nechifor i-a oferit poliţistului o machetă pentru a-şi aduce mai uşor aminte de Botoşani
„Susținem familiile polițiștilor răpuși de COVID!
Maratonistul Cernat Dănuț va face primul Tur al României în alergare în memoria eroilor noștri.
Fie că îl vei încuraja pe traseu, când ca ajunge în orașul tău, fie că vei dona pentru această cauză (…) vei fi parte din povestea lor! Cont pentru donații: RO93BRDE410SV36475774100 - în lei
RO25BRDE450SV05758454500 - în euro”.
Astfel începea „Campania Turul României în alegare” menită să sprijine familiile poliţiştilor răpuşi de COVID. Era 1 iunie iar Dănuţ Cernat, maratonistul care este personajul principal al turului, pornea din Bucureşti, din Piaţa Universităţii, pe 1 iunie. Pe 11 iulie, poliţistul a ajuns la Botoşani, în Piaţa Revoluţiei, unde a fot întâmpinat de prefectul Dan Nechifor.
“Un maraton alergi doar o dată la trei sau patru luni, în timp ce turul României înseamnă ca în fiecare zi să alergi un maraton sau mai mult de un maraton, chiar şi un ultramaraton, pentru că eu m-am autodepăşit. Omeneşte, nu poţi să duci atâţia kilometri în fiecare zi. E foarte greu”,
a spus la Botoşani Dănuţ Cernat.
Într-o lună şi jumătate maratonistul a depăşit 800 de kilometri şi aproximează că va ajunge la peste 2700 de kilometri la final, aventură dificilă, date fiind şi condiţiile meteo specifice verii. Dar Dănuţ Cernat este obişnuit, poliţistul pensionar participând la 168 de maratoane organizate în circa 100 de oraşe din 40 de ţări europene.
Prefectul Dan Nechifor i-a oferit poliţistului o machetă pentru a-şi aduce mai uşor aminte de Botoşani şi i-a transmis că
“este o iniţiativă mai mult decât lăudabilă, iar efortul depus este unul supraomenesc, mai ales pe aceste temperaturi. Ai toată admirația noastră și suntem alături de tine.”
Numărul poliţiştilor răpuşi de COVID nu este mic, ultimul caz postat de Corpul Naţional al Poliţiştilor pe pagina proprie de socializare fiind al unei colege de 53 de ani din Mureş. Mamă a unui copil, Anişoara S. era agent şef principal, ajutor al şefului de post de la Postul de Poliţie Găneşti. S-a stins fulgerător, după doar 5 zile de spitalizare, în ziua de 1 aprilie a acestui an.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL PENTRU MOBIL:
Mizerie găsită de comisarii de la Garda de Mediu la Dorohoi
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
ANUNȚ Primăria Botoșani privind termenul de plată a taxei de salubritate
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
S-a spart gașca: Tineri gălăgioși „împrăștiați” de Poliția Locală
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024
Jandarmii botoșăneni solicitați la sfârșit de săptămână: CE evenimente vor avea loc
Redacția Botoșăneanul
Nov 16, 2024