Președintele PSD a avut o primă reacție în cazul privind gesturile față de femei ale ministrului Muncii.
Marcel Ciolacu a fost întrebat dacă a avut o discuție detaliată cu ministrul Marius Budăi în legătură cu momentul din noaptea de 29 spre 30 august 2022.
„Detaliată… la ce vă referiți mai exact?”, a replicat social-democratul. Reporterul Libertatea i-a descris lui Marcel Ciolacu momentul: în noaptea de 29 spre 30 august 2022, ministrul Budăi a dat un telefon, după miezul nopții, unei colege de partid.
Fără să mai aștepte întrebarea, Marcel Ciolacu a început să dea replica: „Dacă a dat telefon unei colege de partid la două noaptea. Unde este cazul excepțional?”, a spus Ciolacu, uitându-se spre reporteri. Jurnalistul l-a întrebat pe președintele partidului dacă nu vede nicio problemă că un ministru se cere în camera unei deputate la două noaptea.
„Care este cazul, că nu înțeleg?”, a afirmat, din nou, Marcel Ciolacu. Președintelui PSD i s-a amintit că a existat o dispută între soțul deputatei și ministrul Muncii, iar Marcel Ciolacu a spus că nu are „aceste detalii”.
„Presupun că domnul Budăi vă poate răspunde foarte exact. Eu am avut o discuție cu domnul Budăi și m-am lămurit”, a fost poziția lui Marcel Ciolacu.
„Părerea mea este că nu văd care este cazul. Dacă puteți să mi-l detaliați”, a replicat în mod repetat președintele PSD când era întrebat dacă nu vede o problemă în ce s-a întâmplat.
Când a urmat întrebarea referitoare la ce mesaj transmite femeilor din România prin reacția în scandalul Budăi, Ciolacu s-a enervat.
„Aveți dovezi în acest sens, aveți ceva detaliat sau o vendetă personală cu domnul Budăi? Nu îmi spuneți mie că femeile sunt abuzate de PSD, că nu ține. Despre ce victimă vorbim? Vorbiți cu colega, dacă se consideră victimă, să meargă la Poliție”, a declarat Ciolacu la Parlament.
Ministrul Budăi nu a comentat momentul din august 2022 până în prezent, deși Libertatea i-a solicitat în mai multe rânduri să ofere versiunea sa.
Gabriela Erdic
May 07, 2024
Se răcește vremea în toată țara – PROGNOZA meteo pentru două săptămâni
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024
Grenadă găsită într-o pădure de un botoșănean ieșit la plimbare
Oana Sava
May 06, 2024
COD GALBEN de inundații anunțat de hidrologi la Botoșani
Redacția Botoșăneanul
May 06, 2024