Marcel Pavel a dat pe spate d-nele de vârsta a doua şi a treia, toate au fost „Frumoasa Mea” – VIDEO & FOTOGALERIE
A doua zi de spectacole de la Zilele Oraşului Botoşani 2014 l-a avut cap
de afiş pe Marcel Pavel. Cântăreţul a făcut show în adevăratul sens al
cuvântului, abordând o gama muzicală cât se poate de variată.
A început cu celebra canzonettă „O sole mio”, după care a interpretat melodii româneşti de dragoste, invitând pe scenă opt tinere, majoritatea de la grupuri de dans din oraş, care s-au mişcat în ritmul muzicii. A ajuns chiar şi la muzică ţigănească pentru ca, spre final, după mai multe solicitări din public, să interpreteze în sfârşit celebra „Frumoasa mea”, piesă care, după cum a spus-o şi artistul de pe scenă, nu mai necesită nici o prezentare. De altfel, sute de oameni, în general femei cu copii, au cântat alături de Marcel Pavel, dovedind cât de familiară le este melodia.
„Să mă chemaţi mai des. Iubesc acest oraş, astăzi m-am plimbat pe pietonal şi era o atmosferă de o poezie extraordinară. Mi-a plăcut, are un parfum anume şi ştiu că dvs. sunteţi un public extraordinar”, a spus Marcel Pavel de pe scenă.
Pentru final cântăreţul s-a reîntors la repertoriul italian, interpretând „Con te partiro”, melodie devenită celebră după ce a fost interpretată de Andrea Bocelli şi Sarah Brightman. În timpul show-ului o elevă din staff-ul de organizare a împărţit publicului poze cu autograful artistului, însă în ciuda acestui lucru la final câteva zeci de admiratori s-au îngrămădit la microbuzul cântăreţului, aşteptându-l cu nerăbadre pe… „domnul Marcel”. (S.B.)