Liderul judeţean al social-democraţilor a renunţat vineri dimineaţă la calitatea de membru PSD. Gheorghe Marcu şi-a depus demisia la sediul partidului deoarece peste mai puţin de trei săptămâni îşi va începe mandatul de vicepreşedinte al Comisiei Naţionale a Valorilor Mobiliare (CNVM), funcţie incompatibilă cu cea de om politic.
Actul va intra efectiv în vigoare de luna viitoare, când îi va înceta şi mandatul de senator.
„Timpul se scurge invariabil, se apropie data de 1 noiembrie şi atunci prin voinţa Parlamentului României funcţia pe care am fost promovat, este o funcţie onorantă şi mă obligă să nu mai fiu membru de partid”, a declarat
Gheorghe Marcu. Săptămâna viitoare acesta urmează să îşi depună demisia şi din funcţia de preşedinte la sediul central al PSD.
„Cred că este o predare de ştafetă. În acelaşi timp le doresc colegilor care vor lua această ştafetă şi o vor duce mai departe să ridice gradul de reprezentativitate al botoşănenilor în instituţiile cele mai importante ale României, atât în Parlament, cât şi în celelalte instituţii ale statului. Conducerea organizaţiei judeţene PSD Botoşani nu a fost un lucru uşor, dar împreună cu echipa cu care am lucrat am avut şi momente bune, poate am schimbat trendul organizaţiei judeţene PSD Botoşani”, a mai spus
Gheorghe Marcu. Acesta a fost vizibil emoţionat, lăcrimând în momentul în care
primarul Ovidiu Portariuc şi consilierul judeţean Gheorghe Vâzdoagă i-au mulţumit pentru efortul depus în fruntea filialei.
Gheorghe Marcu a făcut parte din conducerea PSD Botoşani imediat după revoluţie, având trei mandate de parlamentar. El a preluat preşedinţia organizaţiei în 2009, iar acum o va preda, conform statutului, preşedintelui executiv Andrei Dolineaschi.
CITEŞTE ŞI:
Ultimele zile ale lui Marcu în fruntea PSD Botoşani