Liderul judeţean al social-democraţilor l-a interpelat din nou pe primul ministru. Gheorghe Marcu a făcut acest lucru în plenul Senatului şi i-a cerut lui Emil Boc să disponibilizeze fonduri de la nivel guvernamental pentru achitarea salariilor cadrelor didactice.
„În calitate de senator ales, reprezentant al judeţului Botoşani, nu pot fi indiferent la apelul cetăţenilor, în cazul de faţă al personalului din învăţământ, care se vede nevoit să recurgă la forme de protest pentru a-şi primi salariile. Ca atare, vin cu o sugestie pentru deblocarea situaţiei şi rezolvarea acestui caz neprevăzut: folosirea banilor din Fondul de Rezervă Bugetară aflat la dispoziţia Guvernului. Sunt convins că veţi fi de acord că lucrurile nu mai pot continua în acest fel, pentru că suntem deja în a doua săptămână de proteste, nefiind afectaţi doar cei de la catedră, ci şi elevii”, arată
parlamentarul. Acesta îl informează totodată pe premier că elevii din Botoşani sunt în vacanţă forţată din cauza neplăţii drepturilor salariale cadrelor didactice, aferente lunii februarie şi că dascălii protestează în faţa Primăriei şi Prefecturii, iar singurul răspuns pe care l-au primit a fost acela că nu sunt bani.
„Vă rog, aşadar, să evaluaţi datele problemei şi situaţia din teritoriu şi să îmi comunicaţi ulterior concluziile la care aţi ajuns. Fac precizarea că m-am adresat deja Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului şi aştept un răspuns competent şi de la această instituţie”, se arată la
finalul interpelării.