Anunţul făcut de liderul grupului independenţilor din Senat, Liviu Câmpanu, precum că nouă primari PSD ar vrea să adere la viitorul UNPR, i-a cam enervat pe social-democraţii botoşăneni. „Din nouă, să dea exemplu măcar doi”, a cerut preşedintele PSD Botoşani. Mai mult, Gheorghe Marcu a dezvăluit că în campania electorală pentru alegerile prezidenţiale Câmpanu a purtat negocieri cu conducerea partidului pentru a intra în PSD.
„Ce pot spune despre dl.Câmpanu este că în perioada dinainte de 6 decembrie cocheta cu noi, ca să vină la noi”, a afirmat senatorul. El a evitat însă să dea detalii despre discuţiile care s-au purtat atunci. „Întrebaţi-l pe d-lui, dacă are onoare să vă răspundă. Atît! Mai mult nu comentez”, a mai spus liderul judeţean al social-democraţilor. În opinia acestuia, afirmaţii precum că nouă primari ar adera la UNPR nu sunt decît simple declaraţii, tot aşa cum au fost şi cele privind trecerea directorilor PSD la PDL, care nu s-a verificat pînă la urmă decît într-un singur caz : Alexandru Zarug, şef la Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor.
Polițiștii din nordul județului au amendat un șofer cu 2.000 de lei, i-au golit și mașina
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Marcel Ciolacu vine cu explicații în privința impozitării banilor trimiși între rude
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Andrei Olariu, pompierul din Botoşani care a transformat durerea în curaj
Redacția Botoșăneanul
Mar 13, 2025
Haosul din fața școlii și nervii din trafic: Mașini blocate și trotuare pline de zeci de părinți
Ramona Lupu
Mar 13, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile