După Mihai Baltă a luat cuvîntul şi preşedintele în funcţie al social-democraţilor botoşăneni. Asemenea contracandidatului său şi Gheorghe Marcu a fost întîmpinat cu aplauze, discursul său fiind întrerupt de mai multe ori prin ovaţii. Iată principalele afirmaţii ale acestuia.
„Dvs. şi cele 6.000 de furnicuţe cu care am cîştigat alegerile prezidenţiale faceţi parte din conducerea acestui partid”.
„Împreună ne-am bucurat de aprecierea conducerii centrale şi împreună trebuie să mergem mai departe”.
„Trebuie să cîştigăm alegerile pentru preşedinţia CJ pentru ca cei peste 20 de primari să poată veni la un prieten”
„Avem nevoie şi de Primăria Botoşani”
„Cred că sunt cel mai vechi în acest partid, tot timpul am avut locul 2, am fost şi vicepreşedinte cînd dl.Baltă era preşedinte. Acum 10 luni am intrat în focul bătăilor pentru alegerile europarlamentare”
„Tot timpul am avut capacitatea de dialog, de comunicare şi cred că, pentru prima dată, rezultatele s-au văzut”.
„Acum 10 luni, cînd am ajuns preşedintele organizaţiei, am promis că, dacă nu cîştigăm prezidenţialele la Botoşani, demisionez. Primul examen l-am absolvit. Acum vin şi vă spun că, dacă cele două obiective nu le reuşim (cîştigarea alegerilor locale şi parlamentare din 2012 – n.r.), consideraţi demisia mea depusă încă de acum, dar cu cred că vom cîştiga”.
„Valoarea fiecăruia dintre noi este dat de caracter, competenţă profesională şi localitate faţă de acest partid. M-am născut la revoluţi în acest partid şi am continuat în acest partid”.
„Vă îmbrăţişez şi vă iubesc”.
Elisabeta Lipă a revenit pe o funcție de președinte: Nu se pune problema de incompatibilitate
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Donează pentru Laura, o fetiță care luptă să trăiască: Mai avem încă un an de urmat acest tratament
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Alertă de FRAUDĂ online: Escrocii se folosesc de numele firmelor de curierat ca să FURE bani
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
SINGURELE vouchere de la stat care nu s-au tăiat în 2025: CINE sunt beneficiarii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Ministrul Rafila, explicații despre un virus care afectează mai ales copiii
Redacția Botoșăneanul
Jan 09, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile