Senatorul Gheorghe Marcu s-a arătat optimist în privinţa rezultatelor finale de la referendumul naţional derulat astăzi şi în urma căruia „vocea” românilor va fi decisivă cu privire la soarta lui Traian Băsescu.
Marcu a mulţumit cu precădere botoşănenilor care s-au prezentat la urne pentru a vota, clasând astfel judeţul Botoşani în clasamentul naţional privind participarea la referendum. „
În acelaşi timp mulţumesc botoşănenilor care lucrează în străinătate, astăzi am primit telefoane din Italia şi Germania unde botoşănenii noştri s-au deplasat câte 200, 300 de kilometri pentru a vota. În acelaşi timp, în seara aceasta am constatat că noţiuni ca demnitate şi onoare sunt străine pentru preşedintele Traian Băsescu. Cred că cuvântul cel mai potrivit pentru domnia sa este laşitate”, a declarat
Gheorghe Marcu.
CITEŞTE ŞI:
Paradox cu aplauze şi apatie la PSD – GALERIE FOTO&VIDEO
Liderul social democraţilor a mai afirmat că la momentul în care el însuşi a votat a făcut trimitere la primul vers din imnul României pentru a-i trezi pe cetăţeni din starea de apatie în care au fost aduşi.
„Constatăm că drama României şi a românilor s-a materializat astăzi prin complicitatea criminală între românul şmecher dar ticălos împreună cu ungurul ipocrit împotriva românului cinstit şi onest. Să sperăm că rezultatul final va infirma ceea ce am declarat eu acum”, a mai spus
Gheorghe Marcu.
VEZI ŞI:
Emoţii la PDL, Flutur & company evită sărbătoarea - VIDEO