Cei trei parlamentari PSD de Botoşani au anunţat vineri dimineaţă prin vocea liderului judeţean că vor vota luni împotriva celor două proiecte de lege privind diminuarea salariilor bugetarilor şi a pensiilor. „Vreau ca să ştie şi cetăţenii acestui judeţ că noi nu sîntem de acord cu aceste două proiecte de lege. Ştiu pînă în prezent că nu îl va vota nici colegul nostru, dl.deputat Ţurcanu, dar mă surprinde că din 9 parlamentari numai patru pînă acum s-au exprimat explicit că nu vor vota aceste două legi”, a declarat Gheorghe Marcu.
El a criticat ceilalţi senatori şi deputaţi care în mare parte s-au eschivat la întîlnirea din urmă cu aproape două săptămîni cu sindicaliştii pe tema amintitelor acte normative. „Aici se vede duplicitatea liderilor politici. Se prezintă la întîlniri cu sindicatele, încearcă să-i ameţească, să-i mintă şi de abia la vot se vede cine ţine cu cetăţenii acestui judeţ, cu marea masă de oameni necăjiţi ai acestui judeţ”, a mai arătat senatorul PSD. Acesta crede că actuala criză socială a fost translatată din cea economică, produsă anul trecut şi prin impunerea impozitului forfetar.
Liderul social-democrat este de părere că „trebuie limitate cheltuielile prosteşti pe bani publici”. „I-au zăpăcit pe oameni cu salariile nesimţite ale parlamentarilor şi în realitate vedeţi că şefii de birouri, şoferi, consilieri personali au de patru, cinci, şase ori mai mult decît un parlamentar, un demnitar al acestei ţări. Indiferent de ce s-ar spune, eu spun că importanţa socială a unui demnitar este totuşi mai mare decît a unui şofer de la organismele centrale”, a concluzionat parlamentarul.
Guvernul îşi va asuma luni răspunderea în Parlament pe cele două legi privind diminuarea salariilor şi pensiilor. Dacă acestea nu vor fi adoptate Executivul Emil Boc cade.
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
PREZENȚA la vot în județul Botoșani: Zeci de persoane au votat prin urna mobilă
Diana Arici
Nov 24, 2024
Ziua Votului: Politicieni amendați, curg sesizările la Poliție - VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024