Marcu şi Portariuc, vot braţ la braţ la AT Laurian – VIDEO & FOTOGALERIE
Ca şi la alegerile locale social-democraţii Gheorghe Marcu şi Ovidiu Portariuc au votat împreună. Cei doi au participat la festivitatea din Piaţa Tricolorului dedicată Zilei Imnului Naţional, după care au mers la pas spre Colegiul Naţional AT Laurian, acolo unde figurează pe listele permanente.
Senatorul şi primarul au stat chiar la coadă preţ de aproximativ cinci minute dată fiind afluenţa de persoane aflată la acea oră în secţia de votare. „Am votat pentru democraţie în Românie şi pentru continuarea reformelor, pentru un stat european şi pentru o reintrare în normalitate”, a afirmat Ovidiu Portariuc. Acesta a adăugat că era hotărât de multă vreme cum să voteze, lucru pe care l-a subliniat şi preşedintele PSD Botoşani. „În primul rând m-am prezentat la vot considerând că votul este dovada supremă a democraţiei. În al doilea rând am votat pentru normalitate şi în al treilea rând astăzi este şi sărbătoare naţională, este Ziua Imnului Naţional şi aş dori tare mult ca primul vers al Imnului Naţional să fie materializat în realitatea cotidiană”, a spus Gheorghe Marcu. Acesta a fost însoţit şi de soţie.
DUMINICĂ STAŢI PE BOTOŞĂNEANUL ŞI ALFAŢI CUM DECURGE REFERENDUMUL, CUM, UNDE ȘI DACĂ VOTEAZĂ OFICIALITĂŢILE ŞI PRIMELE REACŢII DE LA PARTIDE DUPĂ ÎNCHIDEREA URNELOR