Liderul judeţean al PSD a luat vineri dimineaţă atitudine faţă de criticele tot mai virulente ale oficialilor de la Bucureşti adresate autorităţilor locale din zonele calamitate. Preşedintele Traian Băsescu şi ministrul Administraţiei şi Internelor Vasile Blaga şi-au exprimat nemulţumirea faţă de modul în care au acţionat prefectul, preşedintele Consiliului Judeţean şi primarul de Dorohoi în cazul inundaţiilor. Gheorghe Marcu a prezentat avertizarea meteo emisă în data de 28 iunie, cînd a avut loc ruperea de nori de la Dorohoi, care a fost transmisă la ora 20:30, deşi dezastrul a avut loc în jurul orei 19:00.
„Suntem oameni ai cifrelor exacte şi venim cu probe. Instituţiile au încercat practic să se acopere cu hîrtii. Atît timp cît viitura a avut loc la ora 19:00, uitaţi cînd a venit avertizarea. Haideţi să nu facem acuzaţii unor primari care au depus tot efortul, care au mers chiar pînă la sacrificiu pentru a limita pierderile”, a declarat senatorul.
"Dacă vor să găsească un ţap ispăşitor la inundaţii să o caute la nivel înalt"
El a dezavuat modul în care oficialii din capitală tratează autorităţile locale din Botoşani. „Este foarte uşor să stai într-un birou la Bucureşti şi să emiţi judecăţi. Suntem mai săraci, dar nu sîntem mai proşti şi îi rog pe toţi şi fac referire la prefect şi preşedintele Consiliului Judeţean şi la ceilalţi demnitari ai acestui judeţ să ne reprezinte cu demnitate şi să nu se sfiască în a lua poziţii cu demnitate pentru acest judeţ”, a concluzionat preşedintele PSD Botoşani. El a fost completat de deputatul Andrei Dolineschi, care a arătat că „dacă vor să găsească un ţap ispăşitor la inundaţii să o caute la nivel înalt, nu să arunce vina asupra unor primari şi asupra unor oameni care au acţionat în teritoriu”.
Șofer prins la plimbare puțin „pilit”: A plecat cu Poliția la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024
Un cunoscut restaurant se închide după 10 ani, va fi înlocuit cu un nou proiect
Redacția Botoșăneanul
Nov 02, 2024