Liderul judeţean al social-democraţilor a recomandat vineri dimineaţă oficialilor PDL să renunţe la posturile de conducere pe care le deţin la instituţiile din Botoşani. Senatorului i se pare firesc ca, în condiţiile în care nici un lider democrat-liberal din judeţ nu şi-a exprimat opoziţia faţă de desfiinţarea judeţului, înseamnă că sunt de acord cu acest lucru şi, ca atare, nu mai are nici un rost să ocupe funcţiile cu rezonanţă judeţeană.
„Să-şi dea demisia, uşurează regionalizarea României”, a afirmat
Gheorghe Marcu. El crede că atât prefectul Cristian Roman, cât şi preşedintele Consiliului Judeţean Mihai Ţâbuleac, precum şi consilierii judeţeni PDL, care nu au votat pentru organizarea referendumului, trebuie să părăsească posturile actuale.
„Am înţeles că liderii de la PDL nu şi-au exprimat nici o poziţie, asta înseamnă că sunt de acord cu desfiinţarea judeţului Botoşani”, a mai spus
preşedintele PSD Botoşani.
Amintiri din copilărie
El a redat faptul că, atunci când avea 10 ani şi Botoşani era încă arondat la Suceava, granitul şi piatra cubică din Botoşani, Săveni şi Dorohoi ajungeau la Suceava.
„Facem apel către toţi cetăţenii judeţului să participe la referendum, să-şi păstreze identitatea, orgoliu, mândria şi onoarea de botoşănean. Prin desfiinţarea judeţului decalajul economic dintre zone ale viitorului mega-judeţ se va mări”, a afirmat
senatorul Marcu. Referendumul este programat pe 31 iulie, însă nu se ştie dacă va avea loc întrucât, dacă prefectul atacă hotărârea adoptată de CJ, atunci ea nu se aplică până la terminarea procesului în contencios administrativ.