Şi senatorul Gheorghe Marcu critică modul în care urmează să fie reformat sistemul de sănătate, având în vedere faptul că măsurile propuse de Ministerul Sănătăţii îi vor afecta, în primul rând, pe bolnavi. Comasările, desfiinţările sau schimbarea destinaţiei unităţilor spitaliceşti sunt gândite fără a se ţine cont de situaţia din teritoriu sau de propunerile autorităţilor locale, susţine acesta.
Desfiinţarea spitalelor, decisă la "loteria norocului"
Astfel, în Botoşani, din cele 12 spitale existente, şase vor deveni secţii ale Spitalului Judeţean Mavromati, iar două se vor reprofila în cămine de bătrâni. Potrivit preşedintelui PSD Botoşani, lista ministerului a produs îngrijorare atât în sistemul medical, cât şi în rândul locuitorilor. În opinia sa, acest sentiment este motivat de inechitatea "loteriei norocului" care a scos câştigătoare unele spitale, dar care duce la desfiinţarea altora, singurele argumente fiind cele de ordin economic, de simplu calcul rece, matematic, în nici un caz cele care ţin de sănătatea sau de interesul locuitorilor. Cazul la care face referire senatorul Gheorghe Marcu, în mod special, este cel al spitalelor care vor fi reprofilate, fiind de părere că cetăţenii zonelor Săveni şi Truşeşti au nevoie de servicii medicale, în primul rând, abia apoi de asistenţă socială, aşa cum se profilează acum. În acelaşi timp, ridică o problemă, a modului în care personalul medical din cele două spitale va putea să-şi practice meseria, ţinând cont de schimbarea radicală a destinaţiei unităţii în care lucrează. Ce atribuţii vor avea medicii specialişti într-un cămin de bătrâni?
De ce se scoate jarul din foc cu mâna altuia?
Potrivit social-democratului, se naşte întrebarea de ce se reformează acum sistemul, după ce spitalele au fost trecute, obligatoriu, în subordinea autorităţilor locale? De ce se scoate jarul din foc cu mâna altuia? El crede că este de discutat chiar şi legalitatea acţiunii, având în vedere faptul că Ministerul Sănătăţii face ordine în curtea primăriilor sau consiliilor judeţene, prin reorganizarea propusă.
„Eu vreau să cred că reforma din sănătate va ajuta sistemul, nu-l va îngropa, aşa cum pare după primele semne. De altfel, toate măsurile anti-criză luate de actuala putere s-au dorit salvatoare, dar în final s-au întors împotriva românilor. Sper ca cele din sănătate să aibă altă soartă”, a declarat
Gheorghe Marcu.