După ce în luna august a organizat împreună cu Primăria Vlăsineşti un spectacol la care s-au adunat peste 5.000 de oameni, Liviu Sorinel repetă povestea în septembrie, dar în altă localitate.
De această dată impresarul vine mai aproape de municipiul reşedinţă şi pune la cale un spectacol alături de Primăria Curteşti.
Acolo, pe terenul de sport de la Băiceni, în data de 16 septembrie va avea loc Festivalul Mărului.
Ajunsă deja la a VI –a ediţie, manifestarea îl are pentru prima oară la baghetă pe cunoscutul organizator de spectacole, astfel încât cu sprijinul primarului Maricel Anton şi al consilierilor locali, pe scenă vor urca artişti consacraţi.
Astfel, din distribuţie fac parte Paula Seling, Anna Lesko, Maria Dragomiroiu, “Fetele din Botoşani”, Cornelia Ciobanu, Elisa Hechelciuc.
“Heeeeeiii! Vă pup! Ne vedem pe 16 septembrie, la Curteşti, cântăm apoi mâncăm mere”, este mesajul pe care îl transmite Anna Lesko, în timp ce Paula Seling spune că, “abia aştept să vă cant”.
Moldovenii de peste Prut vor avea reprezentanţii lor, Ansamblul Hora Moldovei din Hâjdieni, iar botoşănenii pe ai lor: Ansamblul Folcloric “For de măr” din Curteşti şi Ansamblul Bujorelul din Coşula.
Prezentator va fi Samir Marcu, organizator spectacole la Casa de Cultură “Mihail Sadoveanu” din Paşcani.
DESCARCĂ APLICAŢIA BOTOŞĂNEANUL PENTRU MOBIL
FAZA ZILEI- Iftime i-a imitat pe pesediști în campanie: Și acum îmi e jenă- VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024
Doi șoferi prinși cu 113 km/h în doar 60 de minute
Sergiu Bălășcău
Nov 26, 2024
Liderul național votat de sute de botoșăneni deși s-a retras din cursă
Gabriela Erdic
Nov 26, 2024