A XXX – a ediție a Balului Oamenilor de Afaceri, devenit în 2023 Gala Excelenței în Afaceri, a fost săracă în oameni politici. Singurii lideri botoșăneni de partid, de rang înalt, prezenți la eveniment, au fost prefectul Sorin Cornilă și primarul Cosmin Andrei.
După schimburile dure de replici pe care le-au avut în mass-media, plecate de la modernizarea Stadionului Municipal, edilul șef a onorat totuși invitația la eveniment.
A venit alături de soția sa și la masă a fost întâmpinat de Valeriu Iftime, președintele Camerei de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA).
Cei doi chiar s-au îmbrățișat, amuzați oarecum de faptul că sunt fotografiați.
Împăcarea s-a zdruncinat însă imediat. Președintele CCIA i-a propus primarului să i-l prezinte președintelui Uniunii Salvați România, Cătălin Drulă, însă Cosmin Andrei nu a fost de acord și la scurt timp Valeriu Iftime nu și-a putut ascunde dezamăgirea, confesându-se că a vrut să îi aducă laolaltă, dar a fost refuzat.
Ulterior, primarul PSD a explicat că, de fapt, i s-ar fi propus doar să dea mâna cu liderul USR pentru a fi imortalizați în niște poze și că nu i s-a părut firesc ca la un eveniment dedicat agenților economici să recurgă la asemenea gesturi politice.
Până la urmă, Cătălin Drulă a luat loc la aceeași masă cu primarul, chiar lângă soția acestuia.
Iar în discursul pe care l-a avut, referindu-se la Valeriu Iftime, Cosmin Andrei a ținut să precizeze că, ”avem o relație foarte bună, chiar dacă nu ne crede nimeni. Eu spun acest lucru cu convingere și vă voi demonstra acest lucru cu subiectele comune pe care le avem”.
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Care este salariul pe care-l cere Mailat de la echipele din Superliga
Gabriela Erdic
Dec 26, 2024
Lupta pentru putere: Cine sunt persoanele care-i vor locul Elisabetei Lipă
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Un botoșănean care se credea șofer și un amețit prinși în flagrant de Poliție
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
ACCIDENT rutier în a doua zi de Crăciun, femeie captivă într-o mașină
Redacția Botoșăneanul
Dec 26, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile