Medicul Leon Dănăilă și-a dedicat toată viața medicinei, motiv pentru care este stimat de toți românii.
Puțini știu însă cine l-a susținut și cine a fost mereu alături de el, atât în clipele frumoase, cât și în cele grele.
Renumitul medic neurochirurg, Leon Dănăilă, a trăit timp de 46 de ani o adevărată poveste de dragoste alături de soția lui, Alexandrina.
A cunoscut-o la Comănești, județul Bacău, acolo unde a fost repartizat ca medic stagiar pentru o perioadă de trei ani, imediat după facultate.
„Acolo am cunoscut-o pe viitoarea mea soție, Alexandrina, farmacistă la policlinica din Comănești. După terminarea facultății din București, a fost repartizată tot la Comănești. Ne-am căsătorit la data de 28 August 1960. După plecarea noastră de la Sfatul Popular, am invitat, la gazda unde am stat, un coleg cu soția sa. Masa pe care am pregătit-o a constat dintr-o pâine, o sticlă de vin, jumătate de kilogram de brânză și cafea (nechezol). Ca anotimp, soția mea adora nespus de mult primăvara și lalelele albe”,
a spus medicul Leon Dănăilă, potrivit viva.ro.
Din nefericire, în anul 2006, după 46 de ani de căsnicie, Alexandrina s-a stins din viață. Cu toate acestea, medicul își aduce mereu aminte cu drag de clipele petrecute împreună.
„După cei trei ani de stagiu, sub influența soției mele, m-am înscris la rezidențiat în București, unde Alexandrina avea câteva rude. Deoarece nu eram membri de partid, nota socială dată de cei de la Regiune (Bacău) a fost 15. La probele profesionale, scrisă și orală, am obținut nota 20, după care mi-am ales ca specialitate neurochirurgia, unde lucrez și azi.
Comisia condusă de dr. Ursache, medicul-șef al regiunii Bacău, m-a sfătuit să nu încerc să dau rezidențiat la București cu o astfel de notă socială. Nu i-am ascultat pe înțelepții de la Bacău, astfel încât, la dorința mea și la insistențele soției, m-am prezentat în Capitală, unde am reușit. Era tot ce-mi doream. Pentru a mă putea afirma, a trebuit să muncesc mult mai mult decât cei proveniți din familii mari și cu sprijin. (…)
Ajutat constant de soția mea. În special la elaborarea lucrărilor științifice și a cărților pe care le-am scris. Am reușit astfel să redau, teoretic și pentru totdeauna, experiența mea neurochirurgicală.
În vederea realizării nobilei mele activități, soția mea Alexandrina m-a ajutat enorm de mult. În toate concediile, ea își lua cu sine mașina de scris, în vederea redactării manuscriselor mele. Numai folosind la maximum zilele libere și concediile, am reușit să scriu foarte mult, sfidând permanent obstacolele. Trăsătura dominantă a destinului meu și al soției mele a fost una temerară și eroică',
spunea Leon Dănăilă.
Medicul spune, cu părere de rău, că a fost neputincios în fața bolii soției lui.
„Trăiești cu un om atâția ani de zile. Dacă la un moment dat una dintre persoane se îmbolnăvește nu poți să nu faci gesturi tot frumoase, ca și înainte, cu speranța că poate își va reveni. Eram conștient că boala era destul de gravă, de două ori a fost operată, după a doua nu s-a mai putut redresa. Nici nu mâncam, în câteva săptămâni am slăbit vreo 15 kg. Este ceva de neimaginat.
Am rămas cu o dragoste cum nu se poate spune, nu am mai găsit altă persoană, nici nu am căutat, mi-am dirijat activitatea către a citi, a scrie, către cercetare, am făcut multe descoperiri. Am extrapolat lipsa soției cu activitățile mele profesionale. Fiecare are psihologia lui aparte. Dar fără dragoste nu realizezi nimic nici în profesie, nici în căsătorie',
a dezvăluit Leon Dănăilă într-un interviu.
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Aplauze intense în sediul PSD, Doina Federovici vrea victoria și pe județul Botoșani – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024