Nu puține au fost discuțiile în care primarii s-au plâns de pierderile din buget ca urmare a micșorării cotei din impozitul pe venit alocat primăriilor.
Guvernanții au promis că situația financiară va fi echilibrată prin rectificări de buget însă odată ajunși la această etapă, opoziția constată că asigurările nu pot fi onorate și în realitate.
„Necesarul ar fi de aproximativ 5 miliarde de lei, a fost alocat în acest moment doar 1,2 miliarde pentru rectificarea în curs. Bineînțeles că acești bani au fost împărțiți către județele României dar n-au spus cei de la PSD nici măcar o secundă care ar fi criteriile după care au împărțit acești bani”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
La nivelul județului Botoșani suma vehiculată că urmează să fie alocată era de 5 milioane de lei.
Costel Șoptică a evitat să ofere date certe, explicând că sumele mai pot suferi modificări.
Însă i-a înaintat o solicitare fermă președintelui Consiliului Județean să invite primarii la dezbateri.
„Am primit fișele pentru județul Botoșani, mai mult de jumătate dintre unitățile administrativ teritoriale au rectificări negative, deci pe minus. Nu intru în momentul acesta să dau exemple pentru că ele vor deveni publice dar pot să vă spun că la nivelul CJ așa cum ne-am obișnuit activitate nu există deloc, dl președinte nu a invitat primarii să aibă o dezbatere despre cum ar trebui să arate o rectificare bugetară”,
Costel Șoptică, președinte PNL Botoșani
Liderul PNL atrage atenția că în județul Botoșani sunt primării care nu mai au bani de funcționare și mai mult decât atât, sunt primari care nu au banii necesară ca să susțină partea de cofinanțare la anumite proiecte de investiții.
DESCARCĂ APLICATIA BOTOSĂNEANUL:
Punct de cotitură: Forța Dreptei a avut un rol major în protejarea democrației – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 27, 2024
Două OFERTE pentru Grădina de Vară a Teatrului Eminescu - IATĂ cum va arăta după modernizare
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Doina Federovici: Investiții semnificative în cultura botoșăneană
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
O nouă bancnotă va fi lansată pe 1 decembrie: CUM va arăta
Redacția Botoșăneanul
Nov 27, 2024
Botoșăneni cu pneumonii ajunși la spital, internări și în rândul copiilor
Oana Sava
Nov 27, 2024