Reprezentanţii Direcţiei de Sănătate Publică (DSP) din Botoşani au emis deja către Ministerul Sănătăţii listele cu solicitări provenite de la medicii de familie, cu privire la necesarul de vaccin antigripal pentru campania din acest an.
Medicul epidemiolog şef, din cadrul DSP Botoşani,
Ecaterina Chihaia susţine că în judeţul Botoşani ar urma să ajungă peste 23.000 de doze cu vaccin antigripal în luna octombrie.
„Am înaintat la Misterul Sănătăţii necesarul de vaccin antigripal pentru populaţia din judeţul Botoşani. Conform solicitărilor medicilor de familie şi a unităţilor care vaccinează împotriva gripei ar urma să ajungă aproximativ 23.000 de doze de vaccin. Ei ne vor trimite sau ne vor solicita să mergem să luăm vaccinul”, a spus
Ecaterina Chihaia.
Vaccinarea antigripală gratuită prin DSP, se face pentru bolnavii cronici prin cabinetele medicilor de familie, pentru asistaţii în unităţile Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, prin cabinetele medicale alea aceste instituţii, iar pentru personalul medico sanitar şi alte categorii de persoane care sunt la risc de transmitere a gripei, se face prin medicul personal al unităţii sanitare respective, prin serviciul SCIN sau directorul medical.
[[banner]]
CITEŞTE:
Vaccinarea copiilor: o afacere care-i înnebuneşte pe părinţi