Președintele Alianța Noastră România (ANR) s-a întâlnit sâmbătă după-amiază cu membrii și simpatizanții din Botoșani. Marian Munteanu a fost așteptat de aproximativ 200 de oameni la un hotel din centrul municipiului reședință.
Majoritatea erau tineri, care nu au mai făcut politică, printre participanți regăsindu-se chiar și doi copii de ciclu primar. Inițiatorul protestelor maraton din Piața Universității, din 1990, și-a început discursul arătându-le celor prezenți că ANR are deja în sondajele nemăsluite peste 5%, procent care se poate dubla printr-o mobilizare masivă în ultima săptămână de campanie electorală și că în România, în afară de ANR, nu mai există decât un singur partid, chiar dacă lumea vede cel puțin două PSD și PNL, care însă în opinia sa este același fiindcă timp de aproape 27 de ani s-au tot rotit la guvernare.
Anterior, președintele ANR a susținut o conferință de presă în care nu a ezitat să utilizeze cuvinte dure la adresa întregii clase politice.
”Fură și mințile oamenilor”.
”E o mafie care se rotește de 25 de ani și care din când în când mai schimbă câțiva oameni”.
”Nu mai merge cu ăștia, mint toți, mint cum respiră”.
”E o debandadă totală, se prăbușesc toți”.
”În trei luni de la înființarea partidului am reușit să acoperim aproape întreaga țară. Într-un an de zile dăm cu ei de pământ”.
”Avem resurse umane pentru a asigura oameni și pentru două guverne”.
Marian Munteanu, președinte ANR.
El i-a catalogat în mai multe rânduri drept ”derbedei” pe liderii celorlalte partide și a arătat că ANR își propune salvarea educației, oprirea vânzărilor terenurilor către străini, ”să românizăm economia națională”, păstrarea identității creștine.
Marian Munteanu i-a avut alături pe Anelis Scalat și Adrian Rusu, capii de listă ai ANR Botoșani la Camera Deputaților și Senat.
Cosmin Andrei: Este o victorie de etapă / Peste două săptămâni să fim la fel de fericiți - VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Marius Budăi susține că i-a mai descoperit o calitate lui Ciolacu - VIDEO care este
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024
Ora 21:00 - S-au închis secțiile de vot: CÂȚI botoșăneni s-au prezentat la urne
Diana Arici
Nov 24, 2024
Zâmbete amare la PNL, Valeriu Iftime și candidații la Parlament lipsesc de la sediu - VIDEO
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024