Câteva dintre cele mai mari companii din Botoșani au participat prin acționari sau directori la o întâlnire care a avut loc la Camera de Comerț Industrie și Agricultură (CCIA) referitoare la prețurile uriașe pe care le-a atins energia.
Dacă în privința gazelor antreprenorii au căzut de acord că piața s-a mai stabilizat, în ceea ce privește electricitatea s-au plâns că situația este tragică.
Directoarea SC Serconf SA le-a relatat celor prezenți că pe 8 octombrie contractul pe care fabrica îl avea cu Enel s-a încheiat, iar compania energetică a refuzat să încheie o nouă înțelegere astfel încât a ajuns la FUI (Furnizori de Ultimă Instanță), acolo unde tarifele variază de la o zi la alta.
”S-ar putea ca din cauza utilităților în trimestrul 4 să intrăm în pierdere. Și nu am avut niciodată pierdere”,
Manuela Zarug, director general SC Serconf SA.
A adăugat că la începutul anului a bugetat un preț dublu la gaz față de cel practicat la acea dată, dar chiar și așa își depășește prevederile.
I s-a recomandat să investească în panouri fotovoltaice, dar Valeriu Iftime, președintele CCIA Botoșani și al grupului ”Elsaco”, specializat tocmai în proiecte energetice, i-a răspuns că acestea nu sunt fezabile pentru marii consumatori, ci sunt pretabile mai ales la case.
Managerul de la SC Rolana Tex SRL a arătat că factura la energie aproape i s-a cvadruplat față de primăvară, de la 250.000 de euro lunar la 900.000 de euro.
Compania își vinde aproape toata marfa în străinătate, de unde i s-au acceptat măriri de prețuri de maxim 25%. Iar energia reprezintă 48% din costul produsului final.
”Politizăm foarte mult această problemă care este una de strategie națională și care în curând se va transforma într-o mare problemă socială și atunci ce facem? Forța e în noi, dar nu mai avem nici forță”,
Agnes Holca, director general SC Rolana Tex SRL.
Și aceasta fiindcă din cauza prețurilor exagerate la energie unele firme vor fi nevoite să își sisteze activitatea și să trimită angajații în șomaj.
CCIA a organizat ședința pentru că săptămâna trecută Valeriu Iftime a participat în capitală la o întrunire la nivel guvernamental înalt pe tema prețurilor la energie. Deși inițial a avut senzația că Executivul este cât se poate de focusat pe rezolvarea problemei, ulterior a realizat că, în realitate, preocuparea majoră este aderarea la spațiul Schengen.
Și că, în ciuda faptului că impresia inițială a fost aceea că prețul la electricitate va fi plafonat de la 1 noiembrie, neoficial s-a transmis că măsura va fi intra probabil în vigoare abia de la 1 ianuarie 2023. Fără să se știe însă care va fi procentul.
”Până atunci murim în chinuri”,
Manuela Zarug, director general SC Serconf SA.
Astfel că patronii au reclamat că nu își pot întocmi bugetele pe anul viitor fiindcă nu știu care va fi prețul la energie.
Și chiar dacă l-ar cunoaște tot nu ar putea să o facă pentru că plafonarea despre care se vorbește ar urma să fie valabilă doar până în luna august a anului viitor.
”Închidem acest an într-un dezastru național. Eu mă gândeam, dacă tot faceți plafonare, să intre în vigoare de la 1 noiembrie, așa credeam. Toată greutatea pe care noi astăzi o mutăm pe ianuarie este greutatea pe care tot noi o vom plăti”,
Valeriu Iftime, președinte CCIA Botoșani.
Iar vestea și mai proastă este că după întrevederile de la București ”nu am văzut pe nimeni capabil să spună: am o soluție. La nivelul fiecărui partid politic, fie că e PSD, fie liberali, știu o problemă, dar nimeni nu știe ce este de făcut”.
Aceste debite uriașe ar reprezenta unul dintre motivele pentru care furnizorii de energie refuză să mai încheie contracte pentru că nu știu când își vor primi banii din diferența între prețul plafonat și cel real.
PREZENȚA la vot în Botoșani: Sătenii sunt cei mai harnici votanți
Diana Arici
Nov 24, 2024
ANUNŢ Primăria Botoşani referitor la noile locaţii ale secţiilor de votare
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Cutremur în ziua votului: Sfaturile pompierilor botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
Aproape 3.000 de botoșăneni au votat deja la prima oră a dimineții
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024