Bătrânii botoșăneni ar putea beneficia lunar de ajutoare financiare sau în natură, dacă o lege ce va fi depusă la Parlament va primi acordul aleșilor.
Concret, aleșii vor ca persoanele de vârsta a treia să poată fi ajutate dintr-un fond special, nu din banii de la bugetul statului, ci din sume private. Fondul va fi constituit din donațiile pe care le vor face marile lanțuri de magazine, companiile petroliere și alte firme multinaționale. Suma pe care aceste mari companii vor trebui să o vireze va fi cuprinsă între 3 și 5 la sută din profitul anual al acestora, potrivit jurnaliștilor de la ziarul Libertatea.
”Bunicii și părinții noștri sunt cea mai defavorizată categorie a societății. În primul rând din cauza vârstei,a poi prin faptul că majoritatea lor au venituri insuficiente pentru un trai decent. Cu toate că au cotizat ani grei, veniturile acestora sunt extrem de mici, iar din cauza vârstei nu și le pot suplimenta muncind. Trebuie ajutați cumva. Nu cu bani de la stat, ci cu bani private. Propun ca toate companiile, în special cele străine care au activitate la noi în țară să cotizeze anual la ”Fodul de solidaritate al bunicilor României”. Cu 5 la sută din profitul, am putea îmbunătăți viața bunicilor noștri”, ne spune deputatul Petru Movilă.
Tot pentru a sprijini bătrânii, aleșii lucrează la un proiect legislativ prin care pensia minimă în România să fie de 1.000 de lei. Legea, care e în curs de elaborare și care urmează să fie gata la începutul lunii viitoare, prevede că toți cei care ies la pensie să nu ia mai puțin de 1000 de lei lunar, indiferent de domeniul în care au muncit. Acești bani se vor acorda tuturor celor care au stagiul complet de cotizare, adică,vechime completă în muncă și anii respectivi.
Burse școlare 2025: Mai mulți bani pentru elevii olimpici de anul viitor
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Bărbat căzut în curtea casei sale, salvat de doi polițiști botoșăneni
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
O biserică din Botoșani, cu hramul „Intrarea Maicii Domnului în Biserică“, va fi în sărbătoare
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Doliu la Stațiunea Popăuți și Asociația Moldoovis: Clipe de adâncă tristețe
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024
Vești bune înainte de Crăciun: CINE sunt cei care ar putea lua două pensii în luna decembrie
Redacția Botoșăneanul
Nov 18, 2024