Orașul Botoșani a suferit de-a lungul timpului crunt, însă puțini dintre contemporani cunosc episoadele în care orașul a sângerat efectiv și și-a jelit morții. Înainte de marele incendiu din 1887, Botoșanii a fost lovit de boală. Unii, spun că nici până astăzi nu și-a mai revenit.
În 1832, conform regulamentului organic, orașul Botoșani avea la dispoziție patru doctori. Cine se ocupa cu îngrijirea sănătății oamenilor până la apariția primelor cadre instruite care au fost doctorii? Răspunsul nu poate fi decât unul singur: moașele empirice și bărbierii cunoscuți și sub numele de bricicari, adică frizerii de astăzi, care au jucat un rol major în asistența sanitară.
Cine dorea să scoată o măsea, cine era răcit și simțea nevoie ventuzelor, cine dorea să-și aplice pe corp lipitori pentru a-și lua sânge, cine doresc frecții cu diferite substanțe pe bază de alcool pentru a scăpa de răceală, cine dorea să deschidă un furuncul, apela la bărbier cu toată încrederea. Aceștia au fost oficializați atunci când în secolul trecut au apărut spitalele și când printre salariați era încadrat și câte un bărbier.
Iar atunci când în veacul trecut au izbucnit groaznicele epidemii de ciumă și holeră, bărbierii s-au aflat la datorie, majoritatea dintre ei dându-și viața în lupta cu epidemiile, fiind mâna dreaptă a puținilor doctori de atunci.
În 1874 funcționau în Botoșani 14 bărbieri chirurgi din care numai unul era român, restul fiind evrei. Prin 1834, mai întâlnim un alt cadru sanitar al orașului: coana moașă, căutată la orice oră din zi și din noapte, până în cele mai îndepărtate colțuri ale orașului. Era singura din oraș și plătită cu 100 de lei pe lună, bani puțini în comparație cu alți salariați ce primeau dublu.
Este o maladie infecțioasă acută, foarte contagioasă, provocată de microbi în formă de vibrioni, caracterizată prin crampe stomacale foarte dureroase, vărsături și diaree ce duce la deshidratarea corpului.
Prima epidemie de holeră cunoscută a fost aceea care a bântuit în 1831. La Botoșani primele cazuri au fost semnalate la 9 mai, pentru ca în luna următoare să se înregistreze o medie de 37 de îmbolnăviri și 27 de decese pe zi.
Orașul părea pustiu deoarece nimeni nu mai circula pe străzi de frica îmbolnăvirii. Prin curți sau chiar pe străzi se găseau cadavrele holericilor de care nu se apropia nimeni. Pentru a putea transporta morții, vornicia (primăria de astăzi n.r.) a cumpărat două care cu boi de la Popăuți ce-au fost puse la dispoziția cioclilor. În fiecare zi orașul era cutreierat de cele două care în care cadavrele erau aruncate de-a valma. Erau apoi scoase în afara târgului și îngropate în gropi comune. O catagrafie a timpului de atunci a înregistrat pentru perioada mai – septembrie 1831 un număr de 1.569 de holerici din care 710 morți la o populație de 13.725 locuitori.
Holera a pătruns pe la Galați, adusă pe un vapor venit de la Constantinopol în primăvara lui 1848. La 18 mai era prezentă la Iași iar în iunie la Botoșani, adusă de bricicarul Aron. Raportul dat în 3 iunie 1848 mai menționa că la Botoșani se înregistrau în acea zi 51 de grade Celsius la soare și 35 la umbră.
Spaima a cuprins întreg ținutul Botoșanilor. La Cancelaria Isprăvniciei rămăsese un singur ofițer în rezervă ce nu mai dovedea cu evidența morților, ceilalți fiind bolnavi sau fugiți din localitate. Au rămas la datorie numai medicul ținutului și ispravnicul.
La 14 octombrie când s-a considerat că pericolul epidemiei trecuse s-a întocmit un raport care arăta :
6.804 îmbolnăviri 4.536 de însănătoșiri 2.268 de morți 786 bărbați, 828 femei și 654 copii
Epidemia din 1855 a pătruns în țară tot prin Galați, însă de această dată boala a fost mai blândă, fiind înregistrate 264 de decese. A urmat cea din anii 1865 – 1866 ce a surprins orașul în aceeași stare de insalubritate ca și la epidemiile anterioare. S-a terminat cu următoarea situație pentru perioada 20 noiembrie 1865 – 23 aprilie 1866 : 2.032 de bolnavi din care 542 decedați.
Așadar, meleagurile botoșănene au cunoscut patru epidemii de holeră în numai 35 de ani (1831 – 1866). Pătura cea mai lovită, cum era și normal, a fost cea săracă. Botoșani a înregistrat o scădere simțitoare a numărului de locuitori și paralizarea vieții economice și sociale. Spre bucuria botoșănenilor, holera apărută în țară în anii 1872, 1893, 1911 și 1913 nu le-a dat târcoale. Plătiseră suficient tribut acestei boli.
(Sursa – Monografia orașului Botoșani - Ștefan Ciubotaru)
