Tânăr, iubit de familie, de colegi, de prieteni. A murit departe de casă, iar acum familia are nevoie de sprijin.
A plecat departe de casă, de familie, de locurile natale pentru a-și face un rost. Nu a apucat să se bucure de viață. Zilele s-au curmat brusc în Germania, acolo unde plecase să muncească.
Marius este din Botoșani, unde absolvise Liceul ”Ștefan cel Mare și Sfânt”. Era un băiat muncitor, plin de voie bună. Plecarea lui a lăsat în urmă lacrimi, tristețe, dar și multe amintiri frumoase.
Condițiile morții nu sunt clare încă, apropiații și familia fiind informați că trupul neînsuflețit al lui Marius ar fi fost găsit pe o plajă, tânărul murind după ce a făcut hipotermie.
”Dumnezeu să te ierte, prieten drag, drum lin la ceruri, nu te vom uita niciodată, glumele tale și plin de viață. Ne-ai lăsat fără cuvinte. Tristețe mare, nu te vom uita, prieten drag”, a scris un prieten.
”Ar fi multe de spus, dar nimic nu te-ar aduce înapoi. Ne vom aminti cu drag de tine. Odihnește-te în pace, prieten drag!”, este încă unul dintre sutele de mesaje de condoleanțe.
Potrivit colegilor de muncă din Germania, în prezent, trupul neînsuflețit al lui Marius se află depus la Morga din Aurich.
Cei care vor să sprijine financiar familia o pot face, fiind făcut public un cont pe numele Buciceanu Elena Petronela: R017BRDE070SV42 330570700 BIC: BRDEROSV
Dumnezeu să îl ierte și să îl odihnească în pace!
Dinu Todoran preia una dintre cele mai slabe echipe din acest sezon: Este o provocare
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Brânza de la “Five Continents”premiată cu aur la World Cheese Awards 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Două case mistuie de flăcări: O femeie a ajuns la spital
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024
Valeriu Iftime deschide ușa transferului unui jucător de la FCSB: Cum să nu-l vreau?
Redacția Botoșăneanul
Nov 23, 2024