Prezent la Botoșani într-o vizită de câteva zile, vicepreședintele USR Cristian Ghinea a avut programată inclusiv o întâlnire cu jurnaliștii locali.
Unul dintre subiectele abordate a fost legat de legea pensiilor și de reforma acestora în Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), primele demersuri în acest sens fiind întreprinse de fostul ministru al Muncii, botoșăneanul Marius Budăi.
Într-un mod ineficient care a afectat milioane de români susține liderul USR.
„Dl Budăi a făcut o întreagă obsesie legată de acel procent de 9,4% din PIP, care era o limită maximă pentru alocarea din PIB pentru pensii. În condițiile în care PSD nu a alocat niciodată mai mult de 7% din PIB pentru pensii. Deci nici vorbă să fim aproape de acea limită. Dl Budăi nu a fost în stare să schimbe în aproape doi ani de mandat PNRR în acest punct și atentie, nici măcar nu a făcut demersul formal. Deci, deși dl Budăi a vorbit foarte mult că schimbă 9,4% în PNRR, nu a cerut Comisiei Europene în timpul mandatului său, acest lucru. A fost doar vorbărie la televizor”,
Cristian Ghinea, coordonator Departamentul de Politici Publice USR
PNRR trebuia modificat în mod obligatoriu cu această cerință care însă nu a fost dusă la îndeplinire. Iar actualii miniștri din Guvern nu explică care ar urma să fie modificarea prin care va fi înlocuită această măsura inițial asumată.
Pentru anul viitor, actualul ministru al Muncii a promis două creșteri succesive ale pensiilor, promisiune care însă ar urma să nu aibă și un corespondent în realitate, aceasta fiind de fapt tactica populistă a pesediștilor în general.
„Țineți minte că și Dragnea și Olguța Vasilescu au promis că vor crește pensiile cu 40%. N-au făcut asta. Dar, în schimb, au aruncat încrederea în bugetul național în aer. Deci este un mod de lucru al PSD-ului de a folosi pensiile în mod abuziv ca promisiune electorală, fără să se întâmple o creștere apoi. Deci nu vă închipuiți că, cu această istorie în spate, Comisia Europeană acceptă pur și simplu eliminarea unei frâne, în caz de urgență”,
Cristian Ghinea, coordonator Departamentul de Politici Publice USR
Un ultim apel către actuala guvernare este să se specifice exact ce s-a negociat cu forurile europene ca alternativă la măsura de alocare a 9.4% din PIB pentru pensii.
Și nu în ultimul rând, Ghinea susține că miniștrii din cabinetul Marcel Ciolacu oferă o prestație jalnică cu privire la impactul bugetar cauzat de creșterea pensiilor, care oscilează de la un oficial la altul, respectiv 12 miliarde de lei la un minister, 30 de miliarde la altul și în final 55 de miliarde la „Finanțe”.
„Asta arată fix care este buba, care este problema inițială. Anume că ministrii României vorbesc în mod irresponsabil, de pensii, fără să aibă idee cât ne costă. De-asta cei de la Comisia Europeană au simțit nevoia să avem niște frâne acolo, pentru că acest mod de lucru se repetă din nou”, a concluzionat Cristian Ghinea.
Neoficial din Ministerul Muncii s-ar fi greșit softul de calculare al impactului bugetar: „Aveau un soft de calculare a impactului bugetar și nu au știut să-l folosească. Astfel încât avem un guvern de bezmetici în care unii vorbesc de 12 miliarde, alții de 55 de miliarde. O diferență de 40 de miliarde de lei între miniștrii în același guvern. Este un mod atât de amator de a guverna, încât este absolut bizar”.
Poliția în secțiile de votare: Bețivi și patroni de baruri plini de zel amendați în ziua votului
Redacția Botoșăneanul
Nov 24, 2024
PREZENȚA la urne: CÂȚI botoșăneni au votat până la ora 12:30
Oana Sava
Nov 24, 2024
Sergiu Bălășcău
Nov 24, 2024
Deputatul Marius Budăi a votat la Curtești alături de soție – LIVE
Gabriela Erdic
Nov 24, 2024