Este din nou scandal pe tema pensiilor şi a salariului minim.
Sindicatele amenință cu plângere penală atât pentru ministrul Muncii, Marius Budăi, cât și pentru ministrul Finanțelor, Adrian Câciu.
Sindicaliștii de la Cartel Alfa îl ameninţă cu plângere penală pe Marius Budăi, ministrul Muncii, motivând că fondul de pensii este insuficient și este deja un deficit, iar pensionarii vor fi de fapt afectaţi de aceste măsuri de majorare a pensiilor şi a salariului minim.
„...am comunicat că vom depune plângere penală pentru abuz în serviciu împotriva ministrului muncii și ministrului Finanțelor Publice, pentru că nu pot să spună că n-au știut de consecințele deciziei pe care o iau. Ei se plâng că fondul de pensii este insuficient și este deficit, deci nu fac decât să mărească deficitul cu încă 1, 2 miliarde de lei pe an în toată structura sa. Evident că vor fi afectați pensionarii de acum, dar vor fi afectați și pensionarii pe viitor”,
au anunţat sindicatele Cartel Alfa.
Marius Budăi răspunde la amenințarea cu plângere penală, motivând că „decizia de oportunitate fiscală este decizia Guvernului”.
De asemenea, ministrul a mai precizat, cu privire la salariul minim: ”ce intră în atribuțiile Ministerului Muncii nu se face prin ordonanța trenuleț, se face prin hotărâre de Guvern care deja este de circa două săptămâni de zile în transparență publică”.
Mai mult, spune Budăi, ”stabilirea nivelului salariului minim la 3.000 de lei a fost o decizie a coaliției, noi, Executivul nu facem decât să punem în practică”.
”Actuala coaliție politică a înțeles să partajeze responsabilitatea majorării salariului minim între Guvern și patronate, și anume creșterea este o creștere mare, care nu au mai fost până acum de 450 de lei, 250 de lei sunt taxați, 200 de lei sunt ne netaxați din punct de vedere a impozitelor pe venit.
În acest mod sprijinim și mediul de afaceri, dar și angajații care sunt la salariu minim să câștige net în mână mai mulți bani. Este, repet, o decizie de oportunitate fiscală. Ce ține de Ministerul Muncii este doar stabilirea prin hotărâre de guvern, nu prin ordonanță a salariului minim.
Dacă va trebui să trecem și prin asta, vom trece și prin asta. Dacă faci bine și te gândești și la mediul privat să nu pui o presiune atât de mare în mediul privat cu această majorare, dar să conștientizezi că și salariații cu nivelul de salarizare la salariul minim au nevoie de mai mulți bani, dar este o decizie asumată de coaliţia politică pe care noi o punem în aplicare”,
a explicat Marius Budăi la Antena 3 CNN.
Bucuria Crăciunului între ziduri: Colinde, emoții și îmbrățișări pentru tătici și copii- VIDEO
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Revelion spectaculos în Piața Revoluției: Primăria Botoșani anunță un PROGRAM de neuitat
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Programul casieriilor Nova ApaServ în perioada Sărbătorilor de iarnă
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Redacția Botoșăneanul
Dec 24, 2024
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile