Ministrul Muncii a vorbit din nou despre majorările de pensii şi măsurile de sprijin pentru persoanele cu venituri reduse şi impactul bugetar aferent acestor măsuri.
Dacă nu era PSD la guvernare nu existau majorări de venituri pentru populaţia vârstnică a României, a transmis marți seara ministrul Muncii, Marius Budăi.
”Dacă nu era PSD la guvernare, nu existau majorări. Atât s-a putut: zero emisiuni (în care foştii miniştri ai Muncii din guvernarea PNL-USR să discute despre majorări de pensii – n.r.) şi a trebuit să vină PSD în Guvern ca să existe majorări de venituri, dar şi măsuri de sprijin. Nu e PR politic, este simplul adevăr. Şi aici, măsurile de sprijin au venit pe două căi: şi economic, şi social. Cam asta cred că este esenţa a ceea ce discutăm. Eu vreau să salut decizia liderilor şi să salut chiar înţelegerea celor trei lideri – Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă şi Kelemen Hunor – şi faptul că am ajuns astăzi, după discuţii îndelungi, să prezentăm oamenilor ceea ce se întâmplă”, a afirmat ministrul Muncii, marţi seară, la un post de televiziune.
Budăi a prezentat din nou majorările de pensii şi măsurile de sprijin pentru persoanele cu venituri reduse şi impactul bugetar aferent acestor măsuri.
”Viziunea PSD a fost tot timpul şi de când am prezentat această viziune şi am fost delegat de preşedintele partidului, de întreg PSD, să prezint acele măsuri, au fost despre salariul minim şi despre majorări de venituri suplimentare pentru categoriile vulnerabile”, a adăugat ministrul.
Marius Budăi a precizat că, în conformitate cu legislaţia care prevedea majorarea de 40% a pensiilor, valoarea punctului de pensie trebuia să fie fie 1.775 de lei.
”Aş fi vrut să mai spun aşa: că în conformitate cu Legea 127 – acea majorare de 40% care, după ce a picat PSD de la guvernare, nu a mai fost dată – trebuia să ajungă la 1.775 de lei valoarea punctului de pensie. În acest moment, cu aceste majorări, noua valoare a punctului de pensie va fi de 1.784 de lei, îndeplinindu-ne astfel ceea ce am scris şi am spus pentru seniorii României”, a adăugat ministrul Muncii, conform news.ro.
Bărbați prinși pe camerele video în timp ce își descărcau „gunoiul” din dubă
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Valeriu Iftime: Atâta ignoranță și lipsă de empatie rar mi-a fost dat să văd…
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Concluzia lui Emil Săndoi, după ce Poli Iași a remizat la Botoșani în derby-ul Moldovei
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024
Un iubit preot din Botoșani a plecat la Domnul, doliu în parohie
Redacția Botoșăneanul
Nov 26, 2024