Budăi a precizat că banii pentru acest nou sprijin pentru pensionari vor veni din bugetul de stat.
Marius Budăi, ministrul Muncii, a anunțat, marți, că vârstnicii cu pensii până în 2.000 de lei vor primi un sprijin unic, în luna iulie, în valoare de 700 de lei.
„E încă un sprijin pe care noi, coaliția care susține guvernul, l-am gândit pentru a sprijini categoriile vulnerabile. Sunt deja acele vouchere, proiect în derulare la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, și acum, 3,2 milioane de pensionari cu pensie mai mică de 2.000 de lei, vor primi un sprijin unic în luna iulie de 700 de lei”, a declarat Budăi.
„E această strategie de a-i sprijini pe cei cu pensii până la 1.500 lei, care vor primi 250 de lei din două în două luni, și peste acest sprijin punem și sprijinul de 700 de lei. Dacă vom avea cifre pe masă în continuare, ne gândim și la următoarele măsuri, că nu e o situație tocmai fericită pentru noi ca omenire, că nu doar la noi se întâmplă”, a continuat ministrul Muncii.
Întrebat dacă are în plan majorări de pensii, ministrul a răspuns:
„E grija mea principală și grija coaliției să reacționăm, spun eu în timp real, chiar dacă nu ne lăudăm cu aceste măsuri, nu facem capăt de țară, dar trebuie să-i sprijin pe cetățeni și luăm în calcul acest aspect. Când avem ceva de anunțat clar vom comunica”, conform b1tv.ro
Prietenul lui Portariuc este noul președinte al PSD
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Comunicat de presă: Digitalizarea firmei Anca Farm
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
A demisionat și Nicolae Ciucă: Am învățat lecția
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024