Social-democratul Marius Budăi fost ministru al Muncii și candidat pentru un nou mandat de parlamentar a anunțat astăzi că soluțiile pentru păstrarea tinerilor în țară și pentru revenirea acasă a celor plecați sunt prezentate concret și detaliat în programul de guvernare pe următorii 4 ani: autostrăzi și drumuri moderne care aduc investiții și locuri de muncă, sprijinirea dezvoltării producției, programe de calificare pentru angajați, scăderea taxelor la salariile mici și medii și creșterea salariului minim.
„În întâlnirile pe care le am în județ în fiecare săptămână, botoșănenii mă întreabă cum va putea PSD să aducă înapoi tinerii plecați și să îi determine pe cei din țară să nu mai plece. Le-am spus că pe lângă investiții în infrastructura rutieră și susținerea producției locale avem programul TINERII RĂMÂN ACASĂ, care îi va ajuta pe tinerii din județul Botoșani să se dezvolte aici, acasă! Toate aceste soluții sunt reale și au început să fie puse în practică de colegii mei din actualul Executiv și vor fi continuate dacă PSD va intra din nou la guvernare de anul viitor”, a anunțat fostul ministru al Muncii.
Prima măsură este impozitul zero pe venit pentru tinerii cu vârsta până în 26 de ani, care au un salariu mai mic de 4.000 de lei și cei care au trei copii în întreținere.
Apoi este măsura de scutire de de la plata contribuției de asigurări sociale de 10% pentru tinerii care lucrează în timpul studiilor superioare.
Mai este Programul Student First Company, cu finanțări de 50.000 de euro per beneficiar, pentru crearea a 4.000 de Start-Up-uri în 4 ani de către studenți și crearea a 8.000 de locuri de muncă stabile.
Programul Primul student din familie pentru sprijinirea tinerilor din medii defavorizate să urmeze studii superioare și Programul pentru instalarea tinerilor în agricultură cu finanțare pentru susținerea a 4.000 de tineri care doresc să devină fermieri și activează pentru prima oară în agricultură.
Programe pentru ucenicie destinate tinerilor pentru sprijinirea antreprenorilor care au nevoie să angajeze personal calificat, urmând ca angajatorul să asigure calificarea la locul de muncă pentru cei angajați.
„Toate aceste programe le-am discutat săptămâna aceasta la Parlament în Comisia de audiere a Comsiarului european desemnat de România, social-democrata Roxana Mânzatu, comisar pentru Competențe și Educație, Locuri de muncă și drepturi sociale, demografie. Am rugat-o pe doamna comisar să susțină toate programele de calificare pentru tinerii din România prin Fondul Social European Plus, care este principalul instrument al Uniunii Europene pentru investiții în oameni și sprijinirea punerii în aplicare a Pilonului european al drepturilor sociale”, a precizat Marius Budăi.
https://www.facebook.com/share/v/1PtbHwjfRN/?mibextid=WC7FNe
(CMF 11240017)
(Comunicat PSD Botoșani)
Incendiu într-o gospodărie din județ: O femeie a fost transportată la spital cu arsuri
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
MARȚI: Mai mulți botoșăneni din municipiu rămân fără apă din cauza unei avarii
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024
Valeriu Iftime cere demisia DE URGENȚĂ a liderilor PNL de la centru – VIDEO
Gabriela Erdic
Nov 25, 2024
Mașini trase pe dreapta la Botoșani: Șofer prins băut și permise reținute de polițiști
Redacția Botoșăneanul
Nov 25, 2024