Replica lui Budăi vine după ce profesorii au spus că vor face grevă generală pe 22 mai.
Oficialul de la Muncă, proaspăt întors de la Bruxelles, susţine că nu poate modifica acum legea salariilor până nu se hotărăşte legea pensiilor.
"Ştiu despre grila de salarii negociată de profesori la Ministerul Educației. Ce trebuie să conștientizăm cu toții este că trebuie să fim responsabili că orice mișcare, orice modificare facem acum la salarii, până nu se îndeplinește legea pensiilor - reforma din PNRR, nu facem altceva decât să aruncăm în aer bani pe care România i-ar putea atrage.
Adică nu putem modifica legea într-un mod extrem de brusc, fără să afectăm jalonul cu reforma salariilor, pentru că au fost discuții repetate cu sindicatele din educație și am spus că atunci când demarăm procedurile de discuții pe Legea salarizării, vom avea discuții aplicate pe tot ceea ce înseamnă acea grilă de salarizare. Dar acum nu știu ce decizii s-au luat, eu nu am fost la discuţii", a spus ministrul Muncii, Marius Budăi, miercuri, la Antena 3 CNN.
Deputatul Budăi și mega scandalul Nordis: Nu există conotații politice în acest caz
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Simona Halep și-a anunțat retragerea din tenis: Poate că viața înseamnă și altceva
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Anunț Nova ApaServ privind solicitarea unei autorizații de mediu
Redacția Botoșăneanul
Feb 05, 2025
Abonează-te pentru a fi la curent cu noutățile